Zelenski și Putin au discutat despre pregătirea unui nou summit în formatul Normandia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său rus Vladimir Putin au discutat telefonic despre pregătirile pentru un nou summit în așa-numitul format Normandia și pentru un posibil nou schimb de prizonieri în Donbas, a informat președinția ucraineană la 14 februarie. Zelenski a reușit până acum să obțină organizarea a două schimburi de prizonieri, în septembrie și decembrie anul trecut. Între timp, Kremlinul a spus la 14 februarie că în discuția telefonică de vineri, Putin l-a întrebat „direct” pe Zelenski dacă Kievul are de gând să implementeze „cu adevărat” acordurile de pace de la Minsk pentru rezolvarea conflictului din regiunile estice ale Ucrainei, unde separatiștii pro-ruși se confruntă cu forțele guvernamentale ucrainene.