Usatîi câștigă detașat Primăria Bălți: Rezultatele finale
Pentru ocuparea funcției de primar al municipiului Bălți nu va mai fi nevoie de al doilea tur de scrutin, ca în Chișinău. Locuitorii urbei și-au ales primarul din prima încercare.
Pentru ocuparea funcției de primar al municipiului Bălți nu va mai fi nevoie de al doilea tur de scrutin, ca în Chișinău. Locuitorii urbei și-au ales primarul din prima încercare.
Două persoane au murit, duminică după-amiază, după ce maşina în care se aflau a fost lovită în judeţul Dâmbovița de un tren, potrivit Mediafax. Accidentul feroviar a avut loc în localitatea Săteni din judeţul Dâmbovița. Din primele date reiese că după ce o maşină a fost lovită de un tren, o femeie și un bărbat au murit.
Preşedintele UBS, cea mai mare bancă din Elveţia, a declarat că în acest moment are loc o ”grevă” a investitorilor, care s-ar putea extinde, din cauza confuziei şi a incertitudinilor provocate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează CNBC.
Orașul Orhei face parte din localitățile în care oamenii și-au ales primarul din primul tur. Putem deja afirma că această localitate are primar, dat fiind că unul dintre candidați a acumulat 80 la sută din sufragii.
În urma a 304 din 307 de procese verbale prelucrate, candidații la funcția de consilieri municipali pentru Consiliul Municipal Chișinău din partea Blocului ACUM și Partidul Socialist din Republica Moldova, obțin cele mai multe mandate în CMC. Potrivit datelor preliminare, candidații la funcția de consilieri municipali din partea PSRM au obținut un scor de 37,62%, iar candidații la CMC din partea B
În rezultatul procesării tuturor proceselor verbale din Peresecina, a luat cele mai multe voturi candidatul Blocului ACUM, Valentina Buzu (39,76%), scrie Noi.md. Aici, în turul doi, ea se va duela cu candidatul PP ”Șor”, Perțu Victor (29,80%) În consiliul local cele mai multe voturi au fost acumulate de PP ”Șor” (35,57%), Blocul ”ACUM” da și PAS (32,49%), PDM (11,77%), PSRM (6,31%)
Alegătorii din câteva orașe și municipii din Republica Moldova și-au ales primarii din primul tur la alegerile locale de duminică.
Candidatul PSRM pentru funcţia de primar al Capitalei, Ion Ceban, va fi invitatul de astăzi a ediţiei speciale a emisiunii În centrul atenţiei cu Oxana Bodnar.Vom discuta despre rezultatele primului tur al alegerilor locale din Capitală şi prognozele pentru cel de al doilea tur.
Citește mai departe...
Tarom se pregăteşte de reorganizare. De la 1 noiembrie peste 300 de angajaţi vor pleca acasă. Dar nu oricum, ci în unele cazuri, chiar şi cu 12 salarii compensatorii. De exemplu, un director concediat va primi în...
VREMEA. Temperaturi de vară la mijlocul lunii octombrie. VREMEA. Sunt 20 de judeţe la orele dimineţii sub cod galben de ceaţă. Rămâne valabil pentru mai multe judeţe din zona Moldovei până la ora...
HOROSCOP. Iata horoscopul saptamanal 21-27 octombrie 2019. Marte in Balanta face cuadratura cu Saturn si Nodurile lunare, ceea ce poate crea aspecte putin mai aspre si provocatoare. Insa cand Soare va intra in Scorpion, ...
În turul II al alegerilor pentru primăria capitalei se vor duela candidatul PSRM, Ion Ceban, și candidatul ACUM Platforma DA și PAS, Andrei Năstase iar Dorin Chirtoacă obține un rezultat surprinzător.
Comisia Electorală Centrală prezintă rezultatele preliminare pentru alegerile parlamentare noi în cele 4 circumscripții electorale uninominale. În rezultatul votării potrivit datelor prezentate la acest moment cele mai mari șanse de a ajunge în parlament le au: Pînă la această oră, pentru CEU nr. 17 (Nisporeni, Strășeni), au fost procesate 21 din 43 de procese-verbale. De la această circumscriție
UPDATE 02:44. În comuna Ivancea din raionul Orhei, potrivit rezultatelor prelimare, a cîştigat candidatul blocului ACUM. La această oră, după prelucrarea tuturor celor trei procese verbale, Ochişor Boris din PP Şor a adunat 46,61%. Contracandidata Dolghieru Liliana din PSRM s-a ales cu 23,62%. Totodată, datele după procesarea tuturor celor trei procese-verbale arată că PP ŞOR a luat cel mai mare n
Avertizarea Cod Galben de ceaţă este valabilă până astăzi la ora 12:00. Potrivit Serviciului Meteorologic de Stat, vizibilitatea la sol este redusă până la 200 de metri.
Citește mai departe...
Liderul PPDA, Andrei Năstase, se arată, din nou, deranjat de presa incomodă. După ce reporterul unui post de televiziune a încercat să-i adreseze câteva întrebări despre municipiul Chişinău, acesta a refuzat să răspundă la ele şi a lansat acuzaţii la adresa jurnaliştilor.
Citește mai departe...
Partidul Democrat rămâne prima opțiune pentru locuitorii raionului Nisporeni chiar și după ce Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova.
Deputatul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, blocul ACUM, Mihai Popșoi, este de părere că numărul redus de alegători care au fost prezenți la urne se datorează faptului că oamenii au obosit de atîtea scrutine de vot. După închiderea secțiilor de votare, Comisia Electorală Centrală a anunțat că la vot s-au prezentat 41,68%, transmite IPN. „Aș pune această prezență scăzută pe seama peri
În localitatea de baștină a lui Năstase s-a votat așa cum președintele PPDA nu s-ar fi așteptat.
Expertul Veaceslav Berbeca susține că era de așteptat faptul că primarul municipiul Chișinău nu va fi ales din primul tur, iar în turul doi vor accede socialistul Ion Ceban și candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase. Potrivit lui, la această concluzie s-a putut ajunge având în vedere că se cunosc tendințele de votare ale alegătorilor. Expertul spune că deși nu a fost vădit expus factorul geopolitic, oricum acesta a contat foarte mult, transmite IPN.
Președintele holdingului DAAC Hermes, Vasile Chirtoca, a fost ales în Consiliul Municipal Chişinău, unde a candidat pe locul 2 în lista Partidului Socialiştilor. Anterior el a fost consilier ales pe lista Partidului Comuniştilor.
De aproape şapte ani, deţinuţii penitenciarului nr.1 din Taraclia se pot lăuda cu un ziar dedicat exclusiv lor. Publicaţia este intitulată sugestiv "Speranţa" şi conţine articole pe diverse subiecte din evenimentele ce au loc după gratii, dar şi poezii scrise de cei
Citește mai departe...
Soarta orașului Orhei a fost decisă pentru încă patru ani. După alegerile din 20 octombrie, orheienii s-au ales cu un primar din primul tur. Acesta este candidatul Partidului Șor, Pavel Verejanu, care a câștigat detașat competiția.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.