Ludovic Orban: „Europa înseamnă democrație, spre deosebire de direcția Est, care înseamnă non-democrație”
Un interviu cu președintele Partidului Național Liberal din România.
Un interviu cu președintele Partidului Național Liberal din România.
Cel puţin zece persoane au fost rănite, după s-a anunțat că la bordul avionului în care se aflau este o bombă. Câțiva pasageri au deschis uşile de urgenţă şi au început să sară de pe aripa...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar fi trebuit să demisioneze după decizia CCR care o vizează şi în acest fel l-ar scutit pe preşedintele Klaus Io...
Fostul judecător CCR Toni Greblă a comentat, miercuri, la Sinteza zilei, decizia istorică a CCR în cazul revocării procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. "Era previzibilă pe prevederile...
Americanca Serena Williams, fosta regină a tenisului mondial, are impresia de a fi "o super-eroină" în noua sa ţinută - combinezon negru şi centură roz - care i-a purtat noroc marţi la revenirea sa la turneul de la Roland Garros şi care favorizează "o mai bună circulaţie sangvină", informează AFP, citînd-o pe sportivă. "Întotdeauna am vrut să fiu o super-eroină şi este cumva o modalitate de a deve
Un tânăr a murit şi alţi doi au fost răniţi grav, miercuri, în localitatea Schitu Goleşti, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un autobuz fără pasageri. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratulu...
O persoană a fost ucisă, iar alte două persoane au fost rănite, în urma unui atac cu cuțitul într-un tren din orașul german Flensburg. Bărbatul ar fi fost împușcat de oamenii legii când s-a năpustit...
O persoană a fost ucisă, iar alte două persoane au fost grav rănite, în urma unui atac cu cuțitul într-un tren din orașul german Flensburg. Atacatorul a fost împușcat mortal de către...
Surse din rândul copiilor susțin că motivul sărutului ar fi fost o notă de trecere pentru a ca fata să nu rămână corigentă
Vânzătoarea unui magazin alimentar din Arad a fost luată la bătaie de un client, din cauza unei înghețate. Totul a început după ce bărbatul a renunţat să mai cumpere o caserolă de îngheţată şi a...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat miercuri că "poate exista o decizie la nivel politic", dacă preşedintele Klaus Iohannis nu va respecta hotărârea Curţii Constituţionale a României referitoare la pr...
Doctorii au reușit să scoată 4.100 de pietre din vezica biliară a unui indian care a ignorat durerea abdominală pe care o avea timp de mai mulți ani. Yogesh Yewle, în vîrstă de 43 de ani, s-a plîns de dureri abdominale îngrozitare, dar nu a consultat niciodată un specialist care ar fi putut să-i ofere un diagnostic, scrie Metro. {{289811}}Bărbatul din India lua forte multe calmante pentru a
Un profesor de limba engleză de la un liceu din Sighetu Marmației a fost surprins în timp ce săruta o elevă de numai 15 ani. Mai mult, întreaga scenă a avut loc sub ochii celorlalți liceeni. Imaginile...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că transpunerea Directivei referitoare la prezumţia de nevinovăţie va fi făcută până la vacanţa parlamentară, dar că Parlamentul, pentru a-şi...
Duşul este extrem de important pentru starea ta de bine.În fiecare zi ne trezim cu o serie de întrebări care au sau nu legătură cu muncă, la care trebuie să găsim un răspuns pe parcursul zilei.
Citește mai departe...
Alexandru Jula a murit. Cântărețul avea 83 de ani. Vedetă veşnic tânără, parcă fără vârstă, Alexandru Jula a dovedit mereu în viaţă, dar şi pe scenă, exuberanţă şi optimism debordante. “Mă face...
Alexandru Jula a murit la vârsta de 83 de ani. Născut în 1934, la Șimleul Silvaniei, Alexandru Jula a debutat în televiziune la 23 august 1962, iar la radio pe 1 ianuarie 1963. De la 1 octombrie 1954 intră în...
Aproximativ 1.000 de persoane s-au adunat miercuri în Piaţa Victoriei, în urma deciziei Curţii Constituţionale în cazul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Protestatarii au blocat circulaţia, în apropiere de...
AS scrie azi că vorbele lui Ronaldo nu au rămas fără ecou printre granzii Europei. Şi prima care a reacţionat a fost PSG, conform jurnaliştilor spanioli. Sursa citată scrie că formaţia pariziană îl vrea pe Cristiano şi că deja le-a transmis celor de la Real acest lucru. Al-Khelaifi visează la un atac Ronaldo-Neymar-Mbappe şi i-a oferit portughezului un salariu net de 45 de milioane de euro pe sezo
Alexandru Jula a cântat dintodeauna IUBIREA. Majoritatea pieselor sale a fost dedicată EI, iar succesul nu a întârziat să apară. De fapt, nu a dispărut nici o clipă. “Acesta readuce din plin amintiri...
Dacă formezi numarul de urgenta din greșeală sau dacă-ți dai seama abia după ce apelezi că alarma este fals, iată ce ar trebui să faci:Un apel în zadar la numărul de urgență poate însemna timp prețios pe care o persoană a cărei viață este pusă în pericol nu-l poate folosi
Citește mai departe...
Un interviu cu șeful delegației Parlamentului la AP a NATO.
Elimină sarea din alimentația zilnică deoarece aceasta te face să nu consumi prea multe lichide. Mai mult decât atât, nivelul ridicat de sodiu crește pofta de mâncare și contribuie semnificativ la luarea în greutate.
Citește mai departe...
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.