123ru.net
World News in Romanian
Май
2018

Новости за 08.05.2018

Vanilia, mai scumpă decît argintul

Noi.md 

Preţul vaniliei a crescut puternic în ultimii doi ani, la aproximativ 600 de dolari kilogramul, şi a ajuns mai mare decît cel al argintului, dînd fiori producătorilor de îngheţată, relatează BBC. Un producător britanic de îngheţată, Snugburys Ice Cream, din apropiere de Nantwich, Cheshire, produce circa 5 tone de îngheţată într-o săptămînă aglomerată, la o fermă de familie. Aproximativ o treime di



A parcurs 90 de kilometri în scaun cu rotile pentru o cauză nobilă

Noi.md 

Peste 100.000 de oameni din 66 de ţări au alergat pentru a sprijini cercetarea în domeniul leziunilor coloanei vertebrale. Crosul a avut loc simultan în peste 200 de locuri de pe întreg globul. Peste tot s-a dat startul la aceeaşi oră, indiferent dacă era zi, noapte sau ploua. În spatele participanţilor circulă o maşină, a cărei viteză creşte treptat de la 15 pînă la cel mult 35 de kilometri pe o

Aceasta este rugăciunea care îți aduce bani în casă

Antena3.ro 

Sunt multe acele rugăciuni care te ajută să ai parte în casa ta de bogăție și prosperitate, dar iată cum spun înalții bisericii că ar trebui să te rogi pentru a reuși să atragi în căminul tău lumina...



Trucuri naturale care te pot ajuta. Cum scapi de sughiț

PUBLIKA.MD (Moldova) 

Sughițul este o contracție involuntară și repetată a mușchiului diafragmă. Când persistă devine jenant, mai ales dacă te aflii în public. Din fericire există o mulțime de trucuri care te pot ajuta. Iată cum scapi de sughiț.Cu o pungă de hârtie.
Citește mai departe...

Reacția Iranului după retragerea SUA din acordul nuclear

Antena3.ro 

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a anunţat marţi seara că ţara sa va rămâne parte în acordul nuclear încheiat cu puterile internaţionale în 2015, în ciuda retragerii SUA din această înţelegere,...

Istoria deschisă a agenţilor acoperiţi

Antena3.ro 

Definirea statutului de „agent sub acoperire” este dificilă, deoarece, de-a lungul vremii, acestuia i s-au atribuit funcţii variate;un lucru este însă cert:această entitate este una dintre cele mai vechi din...

Melania Trump şi-a preluat oficial rolul de 'First Lady'

Noi.md 

Enigmatica şi foarte discreta Melania Trump şi-a făcut luni ieşirea în grădina Casei Albe pentru a-şi prelua oficial rolul de 'First Lady' şi a-şi prezenta programul axat asupra copiiilor, relatează marţi AFP. Asemeni precedentelor prime doamne Laura Bush (combaterea analfabetismului) sau Michelle Obama (lupta împotriva obezităţii) soţia lui Donald Trump a ţinut să-şi marcheze şederea la Casa Albă


Музыкальные новости
Моргенштерн

ГАЛЕРЕЯ ⟩ Адский угар: смотрите, как Моргенштерн в Таллинне выступал





Персональные новости
#123ru.net

ЧИТАЙТЕ ОПТИМАЛЬНЫЙ ПЛАН МИРА МЕЖДУ РОССИЕЙ, НАТО И УКРАИНОЙ.





WhatsApp primeşte mai multă integrare cu reţelele Facebook şi Instagram

PUBLIKA.MD (Moldova) 

Aplicaţia WhatsApp pentru iOS primeşte o actualizare importantă, oferind suport extins pentru vizionarea de conţinut din reţelele Facebook şi Instagram. Noua versiune include şi noi facilităţi pentru administrarea sesiunilor de group chat.
Citește mai departe...

O minune s-a întîmplat cu un copil de 13 ani care era între viață și moarte

Noi.md 

Un copil de 13 ani din SUA, victimă a unui groaznic accident, s-a trezit din comă cu puțin timp înainte de a fi deconectat de la aparate, scrie BBC. Trenton McKinley a suferit un cumplit traumatism cranian într-un accident auto și în ciuda eforturilor medicilor nu părea să își mai revină din comă. La un moment dat, copilul ”a murit” timp de 15 minute pe masa de operație, după care doctorii i-au sp

Спорт в России и мире
Москва

В Гостином дворе прошел форум «Мы вместе. Спорт»


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Новак Джокович

Что чаще всего едят на завтрак дети Елены и Новака Джокович?


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Эксперт Президентской академии в Санкт-Петербурге о сохранении экологии Севастополя





Путин в России и мире
Москва

Эксперт Президентской академии в Санкт-Петербурге: «Запуск «Ангары-5» — новая страница в развитии космической отрасли России» 


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

У помощника Лукашенко по общим вопросам нашли три квартиры в Минске




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Захарова: Западу неинтересны планы Киева по атаке на Крымский мост


Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Фрэнк Синатра

Леонардо Ди Каприо снимется в фильме Скорсезе о жизни певца Фрэнка Синатры



Москва

Автолюбителям Подмосковья рассказали об обстановке на дорогах утром 18 апреля

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net