Expoziţiei „Oraşul vechi” vernisată la Alianţa Franceză din Moldova
La Alianţa Franceză din Moldova a avut loc astăzi vernisajul expoziţiei „Oraşul vechi” a artistului plastic Petru Severin.
La Alianţa Franceză din Moldova a avut loc astăzi vernisajul expoziţiei „Oraşul vechi” a artistului plastic Petru Severin.
Șeful unui departament din cadrul Lageso, autoritatea publică responsabilă cu înregistrarea migranților la Berlin, a fost arestat joi, sub acuzația de corupție, transmite DPA.
Premierul sârb, Aleksandar Vucic, a afirmat că Serbia este gata să fie parte a unei soluții europene privind criza migrației și să-și asume o parte din obligațiile statelor membre ale Uniunii Europene, și să accepte o cotă de refugiați, cu toate că nu este în UE, relatează joi agenția Tanjug.
Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” a anunțat că trupele de operă şi balet se află peste hotarele ţării, într-un turneu artistic.
Îmi propusesem să scriu acest articol prin toamna lui 2012, la revenirea în ţară după mai mulţi ani, dar temele punctuale şi fierbinţi ale agendei internaţionale s-au succedat cu repeziciune şi nu au lăsat loc reflecţiilor de ansamblu
Reţeaua teroristă Stat Islamic a difuzat o înregistrare video în care îi ameninţă cu moartea pe Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei de socializare online Facebook, şi pe Jack Dorsey, fondatorul platformei de microblogging Twitter, acuzaţi de închiderea conturilor grupurilor islamiste.
Parlamentul a aprobat joi noua Lege cu privire la procuratură, un document important în contextul reformei justiției și care este cerut de partenerii externi ai Republicii Moldova, atât de Uniunea Europeană cât și de Consiliul Europei.
În săptămâna 12-19 februarie, rezervele internaționale ale Rusiei au scăzut cu 0,8% și constituie acum 379,4 miliarde dolari, în scadere cu 3 miliarde $ comparativ cu 12 februarie (382,4 miliarde $).
Miercuri, 2 martie, de la ora 16:00, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, va avea loc vernisajul expozitei „Portretul lui Vaclav Havel”. Expoziţia este un omagiu adus aniversării a 80 de ani de la naşterea acestei personalităţi emblematice pentru istoria Republicii Cehe şi va fi deschisă până pe 10 aprilie 2016.
În apropierea zonele controlate de ruși din Crimeea, la câteva punctele de frontieră sistemul electronic a cedat din nou, conform declarației Serviciului de Frontieră ucrainean.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) informează cetăţenii moldoveni, care intenţionează să călătorească spre Grecia, despre faptul că la data de 24 februarie 2016 au fost blocate din nou pe o perioadă nedeterminată un şir de drumuri şi autostrăzi pe teritoriul Greciei.
Parlamentul se va convoca joi, 25 februarie, în ședință plenară. Decizia a fost luată astăzi în cadrul Ședinței Biroului Permanent.
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi un decret privind conferirea Ordinului de Onoare lui Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, comunică Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Agricultorii din raionul Briceni pun bazele unei asociaţii pentru atragerea unui investitor din Letonia, care intenţionează să deschidă o fabrică de prelucrare a cartofului la Corjeuţi.
În data de 20 februarie 2016, în Portul Internațional Liber Giurgiulești a acostat un cargobot, aflat sub pavilionul R.Moldova.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a preluat conducerea eforturilor de a transpune în realitate armistiţiul din Siria. Liderul de la Kremlin a purtat discuţii telefonice cu alţi conducători şi a instruit armata rusă să reducă numărul de lovituri aeriene în Siria.
În ziua când Igor Dodon împlinea 41 de ani, o delegație prahoveană a sosit cu o importantă donație de carte românească în Sadova, locul de baștină al acestui “fiu rătăcitor” al Basarabiei, inclusiv al mamei sale, dna Dodon fiind profesor de limbă română la gimnaziul din sat.
Deputații au aprobat joi, 25 februarie, în cadrul ședinței Parlamentului, o declarație politică în care se angajează, printre altele, să promoveze stabilitatea politică, să consolideze parcursul european, să urgentă a unui pachet legislativ pentru combaterea corupției și promovarea integrității și să eficientizeze serviciile publice.
Miniştri din state UE şi Blacani participă joi, la Bruxelles, la o reunine în care vor încerca să soluţioneze disensiuni tot mai puternice în criza migraţiei, relatează BBC News online.
Fostul preşedintele Ion Iliescu a afirmat joi că nu ştie cui foloseşte redeschiderea dosarului Mineriadelor, considerând că acesta nu ar trebui ''dezgropat'' întrucât CEDO este interesată să "întreţină aşa ceva".
Fostul premier israelian, Golda Meir, s-a plâns că Moise a condus poporul său prin deşert timp de 40 de ani, dar s-a stabilit în singurul loc din Orientul Mijlociu care nu are resurse energetice. Însă între timp situaţia s-a schimbat.
Doi băieți de 3 și 5 ani și părinții acestora au decedat ieri după ce s-au intoxicat cu bioxid de carbon.
Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri (ANTiM) cu susținerea Fundației ARGIDIUS și a partenerilor locali organizează în perioada 25 februarie – iunie 2016 ediţia a XII-a a Concursului Naţional de Business Planuri pentru Tineri (CBP 2016).
O echipă britanică de investigații a anunțat miercuri că a identificat soldații ruși care se presupune că ar fi implicați în doborârea zborului malaisian din Ucraina în 2014.
În România, în 2015, au fost trimişi în judecată peste 1.250 de inculpaţi pentru fapte de corupţie la nivel înalt şi mediu şi de cinci ori mai mulţi miniştri şi parlamentari decât în 2013, a declarat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi la sendinţa de bilanţ a instituţiei.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.