Șase persoane salvate dintr-un incendiu izbucnit la Bălți
Un bloc de locuit din Bălți a fost cuprins de flăcări. Salvatorii au intervenit cu două autospeciale pentru a opri răspândirea incendiului.
Un bloc de locuit din Bălți a fost cuprins de flăcări. Salvatorii au intervenit cu două autospeciale pentru a opri răspândirea incendiului.
Poliţiştii au destructurat o grupare criminală suspectată de cel puţin şapte spargeri la case de schimb valutar şi amanet din municipiul Chişinău. Suspecţii, în mare parte cu antecedente penale, sustrăgeau safeurile cu bani şi bijuterii.
O intervenţie terestră masivă în Siria a coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite riscă să declanşeze "un nou război mondial", avertizează premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, într-un interviu acordat presei germane.
Ministrul Economiei, Octavian Calmâc, a efectuat, la 11 februarie, o vizită de lucru la Moscova, unde s-a întâlnit cu ministrul Energeticii al Federației Ruse, Aleksandr Novak, și vicepreședintele Gazprom, Alexandr Golubev.
Marocul pus în funcțiune prima parte a unui proiect de generare a electricității folosind căldura soarelui. Când va fi finalizat, acest proiect va asigura necesarul de energie electrică pentru aproape un milion de locuințe.
Patru nave detectoare de mine ale NATO au sosit vineri în portul georgian Batumi pentru a participa la manevre comune în Marea Neagră cu Garda de Coastă din Georgia, informează EFE.
Trei companii importatoare de carburanţi efectuează o nouă micşorare a preţurilor de comercializare cu amănuntul a benzinei şi motorinei. Preţul benzinei se reduce în medie cu 30 de bani per litru, iar preţul motorinei cu 20 de bani per litru.
O grupare criminală specializată în furturi de safeuri din casele de schimb valutar și casele de amanet din Chișinău a fost anihilată de oamenii legii.
Un incendiu a distrus parțial acoperișul Muzeului Național din Praga, situat în celebra piață Wenceslas din centrul istoric al orașului Praga, fără a face victime sau a provoca daune colecțiilor, au informat pompierii locali, citați de AFP.
În 2015, valoarea operaţiunilor bancare a depăşit suma de 30 de miliarde de lei. Astfel, potrivit datelor oficiale, cetăţenii Republicii Moldova au scos cu circa şase miliarde de lei mai mult în anul trecut, comparativ cu 2014.
Comitetul de supraveghere al Programului de atragere a remitențelor în economie PARE 1+1 a aprobat, astăzi, finanțarea a 98 de proiecte investiționale în sumă totală de 19 milioane lei.
Meteorologii anunţă că vremea se încălzeşte. Potrivit prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, săptămâna viitoare temperatura aerului va ajunge până la +20 grade Celsius.
Papa Francisc şi Patriarhul Kiril al Rusiei se întâlnesc astăzi pe teren neutru, în Cuba, ţară majoritar catolică, dar până nu de mult aflată sub influenţa Moscovei.
Peste o sută de persoane au adus obiecte din aur sau argint pentru a realiza o statuetă Oscar și a-l consola astfel pe actorul Leonardo DiCaprio, care a fost nominalizat de mai multe ori la aceste premii, fără să câștige vreodată trofeul.
O clădire de cinci etaje s-a surpat la Istanbul, iar persoane ar fi prinse între dărâmături, scrie presa turcă, relatează AP în pagina electronică.
O clădire de cinci etaje s-a surpat la Istanbul, iar persoane ar fi prinse între dărâmături, scrie presa turcă, relatează AP în pagina electronică.
Prețul la țiței la bursele internaționale este în scădere. Ultima dată când petrolul a costat 27 de dolari a fost în anul 2003.
Panoul publicitar anunță, la limita moralității, despre posibilitatea de a efectua un test de paternitate la o clinică privată din Chișinău.
Cotidianul britanic „The Independent”, ale cărui vânzări sunt în cădere liberă, a anunţat că renunţă la ediţia de print şi va apărea doar online începând cu 26 martie, potrivit AFP.
Uniunea Europeană a dat vineri un ultimatum Greciei, oferindu-i un interval de 3 luni în care să repare "deficienţele grave" în gestionarea fluxului de imigranţi la frontierele externe ale UE. În caz contrar, statele membre Schengen vor putea să reintroducă controalele la graniţe pentru un interval de doi ani, informează AFP citând surse europene.
Reprezentanții unor ONG-uri din regiunea Transcarpatia (Ucraina) au anunțat înființarea unor puncte de control la intrările în regiune, pentru a bloca accesul camioanelor grele din Rusia.
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Andrei Galbur participă, în perioada 12-14 februarie 2016, la lucrările celei de-a 52-a ediţii a Conferinţei de Securitate de la München.
În cadrul Ședinței Consiliului Municipal Chișinău de ieri, 11 februarie, PSRM, PCRM, Partidul Nostru, PPEM și reprezentanți independenți au decis să voteze o nouă ordine de zi, în care se propune schimbarea sau demiterea mai multor şefi de Direcţii, impunerea moratoriului pentru anumite lucrări de construcții, precum și alte decizii.
Premierul Dacian Cioloș va efectua, luni și marți, o vizită la Bruxelles, unde va avea întâlniri cu înalți oficiali europeni, inclusiv cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și președintele Parlamentului European, Martin Schulz, potrivit unui unui comunicat al Guvernului.
Parlamentul și Cabinetul de Miniștri se va întâlni într-o ședință comună, vineri, la ora 11:00. Anunțul a fost făcut de premierul Pavel Filip, în cadrul ședinței de Guvern în data de 10 februarie.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.