În orașul ucrainean Nikopol a fost demolată o statuie a lui Lenin
În orașul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk a fost demontat statuia lui Lenin, care a stat 29 de ani în centrul orașului.
În orașul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk a fost demontat statuia lui Lenin, care a stat 29 de ani în centrul orașului.
Vă prezentăm mai jos cele mai importante subiecte pregătite pentru Dvs. de echipa ziarului TIMPUL, în ediția de Vineri, 19 februarie:
Semnarea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional reprezintă o precondiţie pentru dezvoltarea relaţiilor de mai departe cu partenerii de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondială, Guvernul României şi alţii.
Scopurile de bază ale politicii militare a Transnistriei sunt "menţinerea păcii şi securităţii, prevenirea pericolului de război şi garantarea securităţii de stat faţă de ameninţările militare posibile".
În regiunea Lugansk a fost lansată o revistă pentru copii „Oamenii Prietenoși” în care apare președintele Rusiei Vladimir Putin atât pe prima pagină, cât și în alte pagini cu sfaturi pentru copii.
Companiile americane sunt gata să investească în industria de apărare din Ucraina, în cazul în care țara va continua reformele și va trece peste corupția din țară, susține ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt.
Zeci de membri din principalele partide ale Rusiei – ce urmează o politică pro-Kremlin – au cerut sprijinul fostului magnat al petrolului Hodorkovski în cadrul alegerilor parlamentare din toamnă. Analiştii susţin că această mişcare reflectă neîncrederea tot mai mare a politicienilor ruşi în Putin.
În Rusia, conducerea Serviciului Anti-Drog din cadrul FSB este convinsă că serviciile speciale ucrainene, susţinute de agenţii serviciilor occidentale, desfăşoară activităţi anti-ruseşti pe filiera narco-traficului.
Coaliția prooccidentală ucraineană condusă de prim-ministrul Arseni Iațeniuk a pierdut joi majoritatea în Parlament după ce partidul Samopomici a anunțat că se retrage, relatează DPA și Reuters.
Institutul Polonez din Bucureşti a organizat astăzi în sala de expoziţii a Facultăţii de Urbanism şi Arhitectură a Universităţii Tehnice a Moldovei expoziţia de arhitectură contemporană din Polonia.
Comisia pentru bugete a Parlamentului European a votat, în ședința de joi, 18 februarie a.c., 23 de amendamente pe care le-am depus la Raportul referitor la orientările generale privind Bugetul Uniunii Europene (UE) pentru anul 2017, printre care și cele care vizează creșterea alocărilor financiare pentru proiectele de investiții, care să genereze creștere economică, îmbunătățirea gestionării fondurilor menite să stopeze fluxul de refugiați către Europa, precum și alocări suplimentare pentru statele din Vecinătatea estică... Читать дальше...
Cele cinci instituții de învățămînt școlar și preșcolar din țară închise săptămîna trecută din cauza gripei și a virozelor și-au reluat activitatea, a declarat astăzi pentru agenție şeful adjunct al Direcţiei învăţămînt preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, Mariana Goraş.
Parlamentul de la Sofia a autorizat desfășurarea armatei la frontieră pentru a face față fluxului de imigranți, Bulgaria având 260 de kilometri de graniță terestră cu Turcia, relatează France Presse.
Rusia a desfășurat pentru prima dată în Siria unul dintre cele mai avansate avioane de supraveghere și recunoaștere TU-214R, a relatat CNN.
Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmâc, a avut, astăzi, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Belarus la Chișinău, Serghei Ciciuc.
Prim-ministrul Pavel Filip a convocat, astăzi, şedinţa Consiliului de coordonare a activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate, pentru a discuta despre situaţia actuală, la aceste capitole.
Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale în privinţa a 5 foşti membri ai Comitetului de creditare ai BC “Banca de Economii” SA, acuzaţi de încălcarea regulilor de creditare cu cauzarea instituţiei financiare a daunelor în proporţii deosebit de mari.
Conducerea şi membrii a 14 instituţii de reglementare şi control urmează a fi numiţi prin concurs public şi transparent. Cel puţin aceasta propune fracţiunea Partidului Liberal Democrat, care lansează un apel public şi invită la consultarea iniţiativei legislative elaborate în acest sens.
În ultimii 5 ani, Republica Moldova a primit asistenţă financiară externă de peste 3 miliarde de euro, dintre care, jumătate cu titlu de grant. Banii au fost destinaţi pentru implementarea reformelor, dar şi pentru infrastructură. Mai puţin s-a donat pentru dezvoltare economică, cercetare şi ştiinţă.
Kremlinul, prin purtătorul său de cuvînt Dmitri Peskov, s-a pronunțat joi împotriva creării unei zone de interdicție aeriană în Siria, respingînd astfel o propunere în acest sens a cancelarului german Angela Merkel, informează Interfax.
Militarii Armatei Naţionale, detașați la exercițiul multinațional „Mission Readiness Exercise” (MRE KFOR 21), au început ieri antrenamentele practice la Centrul de instruire militară Hohenfels, Germania.
Vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a primit-o astăzi pe Coordonatorul rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite și Reprezentant permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova, Dafina Gercheva, transmite Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Contraamiral Alexandru Mîrșu: Forțele Navale Române - pregătite să facă față unei agresiuni în funcție de amploarea ei.
A fost elaborat şi aprobat calendarul eliminării restanţelor în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Fiecare autoritate urmează să raporteze despre problemele existente şi măsurile întreprinse pentru eliminarea întârzierilor.
Universitatea din Texas, în sudul Statelor Unite ale Americii /SUA/, a autorizat miercuri studenţii să poarte arme la cursuri, implementînd astfel, fără tragere de inimă, un proiect de lege adoptat de către aleşi locali şi care pune capăt unei interdicţii anterioare în acest sens, relatează AFP în pagina electronică.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.