Ți s-a întâmplat vreodată să visezi ceva noaptea și apoi să constați că se și întâmplă în realitate? Acesta este un fenomen cunoscut sub numele de precogniție: o cunoaștere sau percepție a viitorului, obținută prin mijloace extrasenzoriale. Deși precogniția este adesea respinsă și considerată pur și simplu „coincidență”, apare o nouă perspectivă științifică interesantă care ar putea schimba înțelegerea noastră despre relația dintre starea conștientă, vise și timp, relatează BBC.
Ziua de 22 noiembrie 2020 aduce schimbări emoționale pentru unele zodii, în timp ce altele trebuie să fie atente la situația financiară, scrie a1.ro.BerbecAcest weekend aduce descoperiri interesante și schimbări notabile.
Tratamentul care i-a fost administrat preşedintelui Donald Trump pentru infecţia cu coronavirus a fost autorizat de Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) pentru a fi utilizat de urgenţă.
121 de persoane au fost documentate la trecerea frontierei de stat. Totul pentru că nu au respectat măsurile epidemiologice, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.
Cinci deținuți au murit după ce mașina cu care au fugit din închisoare s-a lovit de un copac. S-a întâmplat după o evadare în masă dintr-o închisoare din Liban, relatează BBC.
Satelitul Sentinel 6 Michael Freilich care va observa şi cartografia oceaneleor Pământului a fost lansat cu succes în spaţiu sâmbătă, transmite agerpres.ro.Lansarea s-a produs sâmbătă dimineaţa la bordul unui lansator de la baza forţelor aeriene Vandenberg din California.
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, care suferă de obezitate, a fost salvat miraculos de COVID, la Timişoara. El a povestit totul, la Antena 3.
Momentul în care un pieton este spulberat de un taxi pe strada Alecu Russo din capitală a fost surprins de o cameră de supraveghere. Potrivit poliției capitalei, după ce a fost stabilit ă identitate victimei, acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 36 de ani, dar nu de 27 cum se anunțase anterior. Reporterii Deschide.MD au intrat în posesia imaginelor cu momentul impactului. Atenție, urmează imagini care v-ar putea afecta emoțional.
Administraţia Americană pentru Medicamente (FDA) a emis sâmbătă o autorizaţie de utilizare de urgenţă pentru terapia cu anticorpi anti-COVID-19 a companiei Regeneron Pharmaceuticals, un tratament experimental administrat preşedintelui american Donald Trump, despre care liderul de la Casa Albă a afirmat că l-a ajutat să se vindece.
Un microbuz plin cu şapte persoane s-a răsturnat, duminică dimineaţă, pe A1, o persoană a murit, iar alta este rănită.
Portugalia va interzice călătoriile interne și va închide școlile în preajma a două sărbători viitoare, în încercarea de a reduce răspândirea coronavirusului înainte de Crăciun, a declarat sâmbătă premierul Antonio Costa, informează Reuters, transmite digi24.ro.
Un tânăr a ajuns la spital, după ce în automobilul cu care se deplasa s-a izbit un alt automobil. Coliziunea a avut loc aseară, în jurul orei 18:45, în apropiere de localitatea Corlăteni, din raionul Rîșcani.
Medicul nutriţionist Mihaela Bilic spune că alimentaţia influenţează comportamentul, astfel că hrana joacă un rol esenţial. Cel puţin aşa susţin specialiştii în neuroştiinţe.
Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, s-ar afla, la moment, sub protecția serviciilor secrete turcești.
Administraţia Americană pentru Medicamente (FDA) a emis sâmbătă o autorizaţie de utilizare de urgenţă pentru terapia cu anticorpi anti-COVID-19 a companiei Regeneron Pharmaceuticals, un tratament experimental administrat preşedintelui american Donald Trump despre care liderul de la
Sute de manifestanţi anti-guvernamentali au incendiat sâmbătă clădirea Congresului din capitala Ciudad de Guatemala, iar forţele de ordine au reţinut cel puţin 22 de persoane în demonstraţia împotriva Executivului preşedintelui Alejandro Giammattei şi a Congresului pentru aprobarea bugetului pe anul 2021.
Medicul Monica Pop, care a intrat în conflict cu mai muţi doctori din cauza vaccinului COVID, revine şi transmite că oamenii trebuie să fie corect informaţi înainte de a se imuniza împotriva coronavirusului.
Rezistenţa antimicrobiană observată la nivel mondial, la fel de periculoasă ca o pandemie, ameninţă să reducă la neant un secol de progrese ale medicinei, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Sheriff Tiraspol a obținut prima victorie în Divizia Națională după o pauză de aproape o lună. "Galben-negrii" au dispus de Speranța Nisporeni cu scorul de 3-0 în etapa a 19-a.
Un nou incendiu a avut loc la un spital, în plină pandemie COVID. De data aceasta, este vorba despre o unitate medicală din Cluj-Napoca.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.