Мы в Telegram
Добавить новость
123ru.net
Timpul
Март
2023

Новости за 03.03.2023

Directorul general al AIEA efectuează o vizită în Iran, după descoperirea de particule de uraniu îmbogăţit aproape de nivelul necesar pentru fabricarea unei bombe atomice

Timpul 

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, era aşteptat vineri seara la Teheran pentru discuţii despre programul nuclear al Iranului, o vizită care vine după descoperirea de particule de uraniu îmbogăţit aproape de nivelul necesar pentru fabricarea unei bombe atomice, relatează AFP. Directorul AIEA urmează să se întâlnească sâmbătă cu mai …

Experți, după votul din Parlament care introduce LIMBA ROMÂNĂ în toată legislația: „Acel blestemat art.13 ne-a umilit pe noi, intelectualii din Basarabia”

Timpul 

„Adevărul simplu” a fost restabilit prin votul deputaților care au aprobat joi, 2 martie, în primă lectură, inițiativa privind înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din legislația națională cu cea de „limba română”, iar actuala majoritate parlamentară nu a făcut decât să implementeze Hotărârea Curții Constituționale (CC) din 2013. Acea decizie a stabilit că textul Declarației de …

VIDEO. Dispariție misterioasă a șase bombardiere Su-34 dintr-o bază militară din Rusia după un atac cu dronă

Timpul 

Șase avioane de luptă Su-34 au dispărut de pe aerodromul rusesc din orașul Yeysk, după un incendiu produs în urma unui presupus atac al unei drone de la începutul săptămânii. Dispariția avioanelor de vânătoare a avut loc după incendiul din apropierea aerodromului pe care localnicii l-au observat în seara zilei de 28 februarie, notează serviciul rusesc …



Fostul angajat al Ambasadei Republicii Moldova la București, învinuit de abuz în serviciu – trimis pe banca acuzaților

Timpul 

Dosarul fostului consilier al Secției consulare din cadrul Ambasadei Republica Moldova la București, pus sub învinuire într-un dosar de abuz de serviciu, a fost remis în instanța de judecată, anunță Procuratura Generală (PG). Potrivit materialelor cauzei, angajatul misiunii diplomatice a ascuns numărului real de solicitări servicii consulare, a perceput și necontabilizat taxele pentru eliberarea de …

Cine luptă în Corpul Voluntarilor Ruși care a pus Kremlinul pe jar. Raidul în interiorul țării i-a întrerupt lui Putin vizita în Caucaz

Timpul 

Un grup armat a anunțat joi, 2 martie, că a preluat pentru scurt timp controlul asupra unui oraș de graniță din regiunea rusă Briansk, dar ceea ce s-a întâmplat de fapt acolo rămâne încă învăluit în ceață. O scurtă incursiune armată într-un sat de graniță rusesc a partizanilor care pretind că luptă pentru Ucraina a …

Avocații fugarului Șor, amendați cu câte 2 250 de lei fiecare pentru „tergiversarea examinării procesului penal”. PA vine cu detalii

Timpul 

Procuratura Anticorupție (PA) anunță că, la 3 martie 2023, ora 10:00, a avut loc o nouă ședință de judecată pe cauza de învinuire a lui Ilan Șor, condamnat în anul 2017 la închisoare pentru escrocherie, în cadrul căreia apărătorii acestuia au înaintat cerere de amânare pe motivul depunerii la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a unei cereri …

ULTIMA ORĂ! Republica Moldova se va alinia la alte tipuri de sancțiuni la adresa statului agresor Federația Rusă: „Rata noastră de aliniere la sancțiunile europene va crește vizibil, rapid”

Timpul 

În viitorul apropiat, Republica Moldova se va alinia la alte tipuri de sancțiuni la adresa statului agresor Federația Rusă, a declarat vineri, 3 martie, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu. Potrivit vicepremierului, anterior s-a decis ca Republica Moldova să nu se alinieze imediat la anumite sancțiuni impuse Rusiei de către Uniunea Europeană, …

Popescu, după declarațiile Moscovei privind înlocuirea sintagmei „LIMBA ROMÂNĂ” în legislație: „În R. Moldova se vorbește limba română. Limba pe care o vorbim ne aparține”

Timpul 

Ministrul de Externe, Nicu Popescu a comentat reacția Moscovei, după ce joi, 2 martie, Parlamentul Republicii Moldova a votat înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” în toate legile naționale. Astfel, potrivit lui Nicu Popescu, felul în care ne numim limba pe care o vorbim, este decizia noastră. „Suntem indignați de indignarea Federației Ruse. Limba …



Ucraina ordonă evacuarea civililor din zonele unde rușii atacă în Harkov

Timpul 

Guvernul Ucrainei a ordonat evacuarea obligatorie a mai multor zone locuite din regiunea nord-estică Harkov, ocupată de ruși în 2022 la începutul invaziei, apoi eliberată în cea mai mare parte de forțele armate ucrainene într-o contraofensivă în toamnă şi unde în prezent trupele Moscovei au reluat ofensiva, transmite vineri agenţia EFE și Agerpres. În districtul …

VIDEO. Captură impresionantă de droguri la Florești: 16 kilograme de marijuana, estimate la peste 3,2 milioane de lei, confiscate de oamenii legii

Timpul 

Captură impresionantă de droguri în raionul Florești. Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, de comun cu procurorii  PCCOCS, au ridicat circa 16 kilograme de marijuana, estimate la peste 3,2 milioane de lei pe piața neagră. Captura a fost efectuată ca urmare a 25 de percheziții desfășurate în primele trei zile ale lunii martie. Drogurile erau crescute într-un …

Moscova acuză autoritățile de la Chișinău că renunță la neutralitate în favoarea poziției agresive anti-ruse a Occidentului

Timpul 

Republica Moldova ar trece de la statutul de neutralitate stipulat în Constituție la o susținere nesăbuită a poziției agresive a Occidentului, adoptând declarații anti-ruse precum cea votată joi, 2 martie, în Parlamentul de la Chișinău. Declarația a fost făcută de șeful Comitetului internațional al Consiliului Federației, camera superioară a legislativului rus, Grigori Karasin, citat de RIA …

Vești rele pentru șoferi! În weekend, carburanții se scumpesc

Timpul 

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri ale carburanților pentru perioada 4-6 martie. Benzina se scumpește cu 3 bani, iar motorina cu 7 bani. Astfel, în weekend, un litru de benzină va costa 24,6 lei, iar unul de motorină 22,11 lei.

Șeful diplomației UE vede „o mică ameliorare” în relațiile cu Moscova

Timpul 

Vineri, șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a apreciat că se observă „o mică ameliorare în plan diplomatic cu Rusia pe perioada reuniunii G20 din India, în pofida divizărilor legate de Ucraina, relatează AFP. În marja reuniunii G20 care s-a încheiat joi, 2 martie, fără un comunicat comun, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a avut o …

VIDEO. Strigător la cer! Un minor din Ialoveni a furat dintr-o biserică 3000 de lei

Timpul 

Un minor de 15 ani din Ialoveni a intrat într-o biserică din oraș și a furat 3 000 de lei. Minorul, care nu este la prima abatere de la lege, este cercetat penal pentru furt, transmite Poliția. Acesta a pătruns în lăcașul sfânt prin forțarea geamului. Astfel, în urma perchezițiilor la domiciliul acestuia, oamenii legii …

La Chișinău a avut loc cea de-a doua rundă a dialogului strategic R. Moldova – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 

Timpul 

Vicepremierul Nicu Popescu a adresat un mesaj de salut delegației britanice conduse de Justin McKenzie-Smith, care a participat la cea de-a doua rundă a Dialogului Strategic Republica Moldova – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, relatează Biroul de presă al MAEIE. „Marea Britanie este un important partener strategic al Republicii Moldova, cu …

VIDEO. Rusia susține că face exerciții cu rachete Kalibr în Marea Japoniei

Timpul 

Un submarin rusesc aflat în Marea Japoniei a lovit o țintă terestră aflată la peste 1.000 de kilometri distanță cu o rachetă de croazieră Kalibr în cadrul unui exercițiu, a anunțat vineri Ministerul rus al Apărării, același tip de proiectil pe care Moscova o folosește în conflictul din Ucraina, transmite Hotnews. De asemenea, ministerul rus …

TERIFIANT! Un tată de 64 de ani din Soroca și-a înjunghiat fiul în urma unui conflict

Timpul 

Un bărbat de 64 de ani din Soroca și-ar fi înjunghiat fiul în vârstă de 36 de ani în regiunea gâtului, în urma unui conflict. Informația a fost confirmată de ofițerul de presă al IP Soroca, Svetlana Talpă, transmite Jurnal.md. Tragicul incident s-a petrecut joi seara. Poliția din Soroca a fost telefonată pentru a interveni …

Un deputat regional din Rusia va fi judecat după ce a ascultat discursul lui Putin cu tăiţei atârnând de urechi

Timpul 

Mihail Abdalkin, membru al parlamentului regional din Samara, a fost acuzat de ”discreditarea forţelor armate ruse” şi va fi judecat pe 7 martie, după ce a postat pe canalul de Telegram, la 21 februarie, o fotografie în care apare ascultând discursul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin din Adunarea Federală cu ceea ce păreau a fi tăiţei …

Спорт в России и мире
Москва

Рок-версия гимна Белогорска прозвучала на масштабном рок-н-мобе


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
ATP

Хачанов вылетел с турнира ATP в Хертогенбосхе после первого же матча


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Собянин рассказал, как электробусы помогают улучшать экологическую ситуацию





Путин в России и мире
Москва

Эрдоган рассказал о переговорах Фидана и Путина на тему выборов в курдских районах в Сирии


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Лукашенко обратился к Рамафосе




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Трамп назвал Зеленского «величайшим торговцем» и пообещал разобраться с траншами Киеву


Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Моргенштерн

Барецкий пригласил Моргенштерна выступить в России



Москва

Курбан-Байрам 2024: прямая трансляция

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net