Мы в Telegram
Добавить новость
123ru.net
Timpul
Март
2023

Новости за 02.03.2023

Facilități pentru cetățenii UE care vin în Republica Moldova: Sunt scutiți de obligativitatea deținerii unei vize la traversarea frontierei de stat

Timpul 

Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditați în Republica Moldova, precum și membrii familiilor acestora vor fi scutiți de obligativitatea deținerii unei vize la traversarea frontierei de stat a țării noastre. Astfel, potrivit unui proiect aprobat astăzi de Parlament în lectura a doua, de un regim fără vize pentru călătoriile în Republica …

Ex-președinții de stat, de Parlament și foștii prim-miniștri, nu vor beneficia de servicii de protecție de stat după finalul mandatului

Timpul 

Persoanele care au deținut funcțiile de președinte al Republicii Moldova, președinte al Parlamentului și prim-ministru nu vor mai beneficia, la finalul mandatului, de servicii de protecție de stat. Proiectul de lege în acest sens a fost votat joi, 2 martie, de către 54 de deputați ai majorității parlamentare, în a doua lectură. Astfel, potrivit autorilor, …

FOTO. „Mica Sirenă”- faimoasa atracție turistică din Copenhaga, vandalizată: A fost vopsită în culorile drapelului Rusiei

Timpul 

„Mica Sirenă” – cea mai faimoasă atracție turistică din Copenhaga, a fost vandalizată. Oamenii legii au descoperit joi că baza statuii a fost pictată în culorile drapelului Federației Ruse, transmite Reuters și Realitatea.md.  Dungile albe, albastre și roșii ale drapelului rus au fost pictate pe partea din față a pietrei pe care stă așezată sirena – …



Șefa parchetului european, Laura Codruța Kovesi, dorește să ia în vizor încălcările sancțiunilor împotriva Moscovei

Timpul 

Șefa parchetului european, Laura Codruța Kovesi, care a supervizat anchete privind fraude în valoare de 14 miliarde de euro în 2022, intenționează să îi ia în vizor acum pe cei care ocolesc sancțiunile adoptate împotriva Rusiei, relatează Agerpres. Laura Codruța Kovesi vrea să ia ca țintă persoanele, companiile sau organizațiile criminale care evită sancțiunile economice …

Premierul Italiei cere Indiei să joace un rol central în terminarea războiului rus din Ucraina, după încheierea unui parteneriat strategic cu New Delhi

Timpul 

Premierul Italiei, Giorgia Meloni şi-a exprimat speranţa ca India să se folosească de preşedinţia G20 pentru a ajuta la negocierea sfârşitului din Ucraina, după ce a dezvăluit un nou parteneriat strategic cu New Delhi, relatează News.ro. Săptămâna aceasta, New Delhi a găzduit o reuniune a miniştrilor de Externe din G20, la care invazia Ucrainei de …

VOTAT! Șoferii care încalcă regulile de circulație, sancționați mai dur

Timpul 

Șoferii care încalcă regulile de circulație vor fi sancționați mai dur. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat joi, de Parlament. Potrivit autorităților, documentul are scopul de a responsabiliza conducătorii auto și de a crește nivelul de siguranță a traficului rutier, prin reducerea numărului de accidente. Una dintre prevederile inițiativei legislative este suspendarea dreptului …

VIDEO. Un fost ofițer SIS, dezvăluie în Parlament despre tentativele Federației Ruse de a destabiliza situația din Republica Moldova în anii 1992, 2003, 2005, 2014, 2022 și 2023

Timpul 

Federația Rusă a avut, de-a lungul anilor, mai multe tentative de a destabiliza situația și de a răsturna guvernările Republicii Moldova, republica noastră rezistând doar datorită acțiunilor întreprinse de angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Deputatul Andrian Cheptonar, membru al Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, …

Duma de Stat a aprobat amendamentele legislative ce înăspresc pedepsele pentru ”discreditarea” armatei ruse

Timpul 

Camera inferioară a parlamentului Federaţiei Ruse (Duma de Stat) a aprobat joi, 2 martie, în a doua lectură, amendamente la o lege ce presupune pedepse cu închisoarea mai lungi pentru orice persoană care ”discreditează” armata rusă, noul act normativ urmând să extindă regulile şi asupra grupării de mercenari Wagner, relatează Agerpres. Duma de Stat a …



VIDEO. Minut de reculegere în Parlament. Grosu: „Datoria noastră este să păstrăm cu orice preț pacea pentru care au luptat eroii noștri”

Timpul 

Joi, 2 martie, deputații au ținut un minut de reculegere în Parlament, în memoria eroilor, care au căzut în războiul de pe Nistru, potrivit Vocea Basarabiei. „Comemorarea zilei de 2 martie ne amintește de curajul și sacrificiul vostru și plecăm capul în fața domniilor și familiilor dumneavoastră. Astăzi, de Ziua Memoriei și Recunoștinței, transmitem cuvinte …

Agenția rusă TASS anunţă lupte cu „sabotori ucraineni” care ar fi luat ostatici în regiunea rusă Briansk: S-ar fi înregistrat morţi şi răniţi

Timpul 

Un grup de „sabotori ucraineni” a pătruns în două sate din regiunea Briansk, din vestul Rusiei, aflată la graniţa cu Ucraina, şi a luat ostatici locuitori în una dintre aşezări, iar luptătorii din Garda Naţională a Rusiei s-au angajat într-o confruntare cu militanţii, transmite, pe surse, agenţia de presă a statului rus, TASS. UPDATE – TASS …

Atenție, călători! Mai multe curse ale Air Moldova au fost anulate sau se rețin

Timpul 

Mai multe zboruri ale Air Moldova spre și din Chișinău au fost anulate sau se rețin. Pe tabelul de la Aeroport se arată că nu au decolat avioanele spre Praga, Londra și Paris, potrivit Realitatea.md. Pentru seară, nu vor fi ridicate de la sol avioanele care urmau să zboare spre Istanbul și Tbilisi. Zborurile spre …

China ”alimentează flăcările războiului” în Ucraina

Timpul 

Joi, 2 martie, China a acuzat SUA că ”alimentează flăcările războiului” prin intermediul ”trimiterii de arme letale în Ucraina”, după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a apreciat că gigantul asiatic ”nu poate prezenta propuneri de pace câtă vreme aţâţă focul aprins de Rusi”, transmite EFE și Agerpres. Purtătoarea de cuvânt a MAE …

S-a terminat cu pericolele? Tiraspolul anunță că a reluat circulația rutelor regulate spre Odesa

Timpul 

Tiraspolul anunță că a reluat circulația rutelor regulate spre Odesa. Pasagerii vor trece hotarul pe teritoriul Republicii Moldova, pe la Palanca sau Tudora, anunță presa apropiată de puterea separatistă. De asemenea, se precizează că mijloacele de transport nu vor avea inscripții cu denumirea traseului, ci vor fi marcate cu textul „customs”, iar compania care va opera cursa …

Gata cu ieftinirile la carburanți! Cât va costa vineri un litru de benzină

Timpul 

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri plafon la carburanți pentru vineri, 3 martie. Astfel, benzina se scumpește cu un 1 bani, iar motorina cu 3 bani. Mâine, pentru un litru de benzină, șoferii vor scoate 24,57 lei, iar pentru unul de motorină 22,04 lei.

Patru sirieni, reținuți pe malul Prutului: Au încercat să treacă ilegal frontiera în România

Timpul 

Patru cetățeni străini sunt documentați pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat, din Republica Moldova în România, anunță Poliția de Frontieră. „Străinii, identificați ca cetățeni ai Siriei, au fost reținuți astăzi, 2 martie 2023, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni”, transmite Poliția de Frontieră. Menționăm că în prezent au …

Astăzi, 2 martie, se împlinesc 31 de ani de la începutul războiului de pe Nistru (VIDEO)

Timpul 

Pe 2 martie 1992, gardiştii şi cazacii înarmați cu automate au blocat podurile peste Nistru în direcţia localităţilor Vadul lui Vodă, Lunga şi barajul Hidrocentralei de la Dubăsari.  Au limitat trecerea transportului pe podurile din orașele Bender, Rîbniţa și spre orașul Camenca. După proclamarea independenței de către Republica Moldova, la 27 august 1991, relațiile între …

25 cele mai gustoase de prăjituri de post

Timpul 

Prajituri de post #1: Crumble cu prune si migdale Crumble cu prune si migdale Ingrediente Crumble cu prune si migdale 500 gr prune 2 linguri zahar 1 praf scortisoara 200 gr faina 200 gr margarina 100 gr zahar 50 gr migdale Mod de preparare Crumble cu prune si migdale Desfacem prunele, scoatem samburii si le …

Cu ce poţi înlocui carnea atunci când ţii post

Timpul 

Se ştie că, carnea este un aliment care conţine multe proteine, fier, vitamina B 12 şi alte vitamine şi minerale esenţiale organismului. Totuşi, dacă te-ai decis să ţii post şi, astfel, să renunţi la carne, cele 40 de zile, ar trebui să ştii care sunt alimentele ce inlocuiesc carnea şi care aduc organismului resursele necesare. De multe ori când se ţine post nu se ia în considerare că organismul are totuşi nevoie de alte alimente care să înlocuiască carnea.

Rețetă de Post: Ciorbă de legume

Timpul 

Ciorbă de legume, rețetă de post simplă și rapidă. Ingrediente pentru o ciorbă de legume de post, simplă și rapidă.

Спорт в России и мире
Москва

Школьник из Ставрополя пробился в финал международного турнира по шахматам


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Андрей Рублёв

Теннисисты Рублев, Хачанов и Самсонова не сыграют на Олимпиаде-2024


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Овчинский: ОЭЗ «Технополис Москва» увеличит выпуск электрогрузовиков





Путин в России и мире
Москва

Путин по телефону обсудил с президентом Киргизии взаимодействие в рамках ЕАЭС


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Лукашенко обратился к Рамафосе




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Трамп назвал Зеленского «величайшим торговцем» и пообещал разобраться с траншами Киеву


Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Надежда Бабкина

"7Дней": певицу Бабкину заметили с молодым помощником после разрыва с мужем



Москва

Первый Международный фестиваль «Мир классического романса»

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net