Мы в Telegram
Добавить новость
123ru.net
EuropaLibera.org
Январь
2020

La Tiraspol, consumatorii datornici ar putea fi evacuați din locuințe

0
La Tiraspol, consumatorii datornici ar putea fi evacuați din locuințe

Datoria populației din regiunea transnistreană la facturile pentru întreținere se ridică la 160 de milioane de ruble transnistrene sau aproximativ 10 milioane de dolari, iar două treimi din această sumă constituie datoria față de întreprinderile monopoliste.

„Aproape 60% din datornici au facturile neachitate de mai bine de trei ani și s-ar putea să fie sume pe care nu le vom mai putea recupera”, a declarat deputatul Anton Onufrienko, în cadrul unor audieri din Sovietul suprem, pretinsul legislativ al autoproclamatei republici transnistrene.

Corespondentul Europei Libere la Tiraspol, Serghei Ursul, transmite că datoriile cele mai mari, practic o treime din total, sunt pentru energia termică. Potrivit șefului întreprinderii Tirasteplenergo, Oleg Iașcenko, suma datoriilor populației se ridică la 55 de milioane de ruble, dintre care 35 de milioane ar urma să fie încasate în mod forțat, prin decizii judecătorești. Dar strategia de a recupera datoriile de la consumatorii casnici prin judecată nu pare să fie prea eficientă – au fost restituite pe această cale doar 20% din restanțe.

Calcularea de penalități, la fel, nu pare să dea rezultatele scontate. „În felul acesta crește doar suma pe care nu o putem încasa”, a declarat și primul adjunct al șefului executivului de la Tiraspol, Serghei Obolonnik.

Nu pot fi recuperate nici datoriile la întreținere ale persoanelor certate cu legea, dar și ale celor care nu au serviciu sau locuință.

Șeful administrației orășenești Tiraspol, Oleg Dovgopol, a cerut cu fermitate aplicarea de măsuri dure în raport cu datornicii. El a propus chiar ca autoritățile să aibă posibilitatea să vândă locuința restanțierului în contul datoriei.

„Pentru a nu-i lipsi pe oameni de locuință, lucru interzis de constituție, spune Oleg Dovgopol, trebuie să elaborăm un proiect de creare a unui fond locativ pentru cei strămutați – cămine unde să-i putem muta pe acești oameni. Acest lucru trebuie făcut doar prin decizia judecății. Iar în cazul oamenilor aflați în dificultate, cum ar fi invalizii, sau persoanele foarte sărace, în bugetul orașului sunt bani pentru a-i ajuta”, a spus șeful administrației orășenești Tiraspol.

Dovgopol a mai spus că datornicii ar trebui mutați în cămine care au doar condiții minime – un veceu în capătul coridorului, o bucătărie la 20 de camere și 6-8 metri pătrați ca spațiu locativ. Potrivit lui, aceasta ar fi metoda cea mai eficientă de a responsabiliza rău-platnicii și de a recupera datoriile la întreținere.

Corespondenții noștri din stânga Nistrului au întrebat mai mulți locuitori ai regiunii secesioniste ce părere au despre aceste idei ale autorităților locale și ce soluții ar vedea ei pentru datoriile acumulate de ani de zile.

- Fiecare om trebuie să aibă o șansă de supraviețuire. Adică dacă omul nu are posibilitatea să plătească, acesta nu este un motiv pentru a-l scoate afară din apartament. Dar habar nu am cum se poate lupta cu datornicii. Poate că ar fi mai bine să fie obligați să facă muncă în folosul societății? Ar fi mai logic decât să fie scoși din casele lor.

- Nu știu, ce să spun! Oricât de mici ar fi fost veniturile, autoritățile trebuiau să aibă grijă să nu se ajungă la datorii atât de mari. Iar cum, în măsura posibilităților, trebuie să stingă această datorie…

- Eu aș spune așa: uitați-vă ce salarii și ce pensii sunt acum și ce sume vin pentru serviciile de întreținere. Dacă vor fi bani, vom plăti. Nici nu ai de la cine cere, nici nu ai cu ce plăti. Salariul este de 3000 de ruble, iar pentru mâncare și studii e nevoie de 5000 – de unde că luăm suma lipsă?

- Omul poate să aibă o situație neplăcută în viață, el are familie, copii – unde să plece? Să scoți oamenii afară din casele lor nu este o soluție bună.

- Trebuie sechestrate locuințele unde sunt datorii, să le dea proprietarilor locuințe mai mici. Trebuie cumva de plătit datoriile pentru întreținere. Cât mai pot lucra rețelele termice și întreprinderea de pompare a apei cu atâtea datorii?

Să scoți oamenii afară din casele lor nu este o soluție bună...

 

- Depinde ce datornici sunt – de la pensionari ce se mai poate lua? Din contra, trebuie să li se acorde mai multe facilități. Însă, dacă omul are posibilitatea să plătească și nu o face, trebuie să-i fie impuse sancțiuni.

- Pedeapsa maximă care poate exista este lucrul în folosul comunității, din contul cărora să fie achitate serviciile de întreținere. Dar lipsirea de proprietate este inadmisibilă.

- Noi achităm serviciile în fiecare lună. Poate că sunt unii oameni care nu au de lucru – în Transnistria sunt mulți din aceștia, plus că și salariile sunt foarte mici și oamenii nu au cum să achite, mai ales familiile tinere. Sincer, salariul în Transnistria este foarte mic – salariul minim e de 1500 de ruble – ce poți cumpăra din banii aceștia, din 100 de dolari? Ăștia nu sunt bani!






Загрузка...


Губернаторы России
Москва

Собянин назвал основные задачи по развитию разных направлений туризма в Москве


Спорт в России и мире
Москва

Эксперт Президентской академии в Санкт-Петербурге о подготовке специалистов в спортивной сфере


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Рафаэль Надаль

Надаль навестил в больнице 16-летнюю российскую теннисистку


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Воспитанник Московского дворца пионеров стал лауреатом конкурса «Эксперимент в космосе. Космос для всех»





Путин в России и мире
Москва

Путин: пример поколения ветеранов Великой Отечественной войны вдохновляет и сейчас


Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

В Киеве СБУ проводит облавы против нелояльных Зеленскому


Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Анна Нетребко

В Швейцарии отменили выступление оперной певицы Анны Нетребко



Москва

Алексей Дюмин поздравил с днем рождения Валерия Гергиева

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net