123ru.net
EuropaLibera.org
Январь
2020

Новости за 19.01.2020

Drapele în bernă la Kiev: rămășițele celor 11 ucraineni ucişi în tragedia aviatică din Iran au fost repatriate (VIDEO)

EuropaLibera.org 

Corpurile neînsuflețite ale ucrainenilor ucişi în urma tragediei aviatice din Iran, din 8 ianuarie, au fost aduse la Kiev, pe aeroportul internaţional Borispol. Sicriele cu cele 11 victime, printre care nouă membri ai echipajului și doi pasageri, au fost întâlnite cu onoruri militare de președintele Volodimir Zelenski, premierul Oleksi Honciaruk și alți oficiali de rang înalt. Rudele victimelor, alături de membri ai personalului companiei aeriene ucrainene, mulți cu lacrimi în ochi, așteptau pe pistă, cu buchete de flori. Читать дальше...

Premiul Naţional „Mihai Eminescu” 2020, în două feţe

EuropaLibera.org 

una, a senectuţii împlinite, după o viaţă de poet trăită la cea mai înaltă ficţiune (volume de poezie: Un şir de zile, 1966; Nuduri, 1967; Ţara lui Pi, 1969; Patimile după Bacovia, 1972; Bucolice, 1973; Elogii, 1974; Goana după fericire, 1974; Madona cu lacrimi, 1977; Poeme rapide, 1983; Flori de câmp, 1984; Am mai vorbit despre asta, 1986; Orient, pardon!, 1999, Trandafir cu venele tăiate, 2008, Graffiti. Afişe. Insomnii, 2014, La opt, gaura cheii şi alte patimi, 2018), cea a lui Ovidiu GENARU (n. Читать дальше...

Iranul ar putea să-și reconsidere cooperarea cu AIEA, dacă puterile europene vor spori presiunile

EuropaLibera.org 

Teheranul „își va reconsidera serios” cooperarea cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), în cazul în care puterile europene vor aborda într-un mod „lipsit de onestitate” disputa din interiorul mecanismului acordului nuclear, vechi de patru ani, care s-a aflat în echilibru după retragerea, din 2018, a Statelor Unite din acord. Anunțul a fost făcut de influentul președinte al Parlamentului iranian, Ali Larijani. „Este nefericită intervenția celor trei țări europene, privind subiectul Iran în chestiunea nucleară”... Читать дальше...



Fostul premier Dmitri Medvedev spune că va rămâne în fruntea partidului Rusia Unită

EuropaLibera.org 

Dmitri Medvedev va rămâne în fruntea partidului Rusia Unită. Medvedev a făcut acest anunț în cadrul unui interviu acordat postului TV Pervîi Kanal, controlat în proporție de 75% de guvernul Rusiei. Potrivit fostului premier, noua sa funcție, cea de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, „nu contravine în niciun fel activității sale politice”. Medvedev a numit și principalele sarcini ale partidului de guvernământ din Rusia pentru viitorul apropiat, printre care: „ridicarea nivelului... Читать дальше...

Premierul român Ludovic Orban: majorarea alocațiilor și a pensiilor depinde de evoluția economică (hotnews.ro)

EuropaLibera.org 

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat, într-un interviu pentru Hotnews.ro, că majorarea alocațiilor și a pensiilor depinde de evoluția economică. Premierul a precizat însă că își dorește aceste creșteri, dar nu va fi luată nicio decizie „care să afecteze evoluția economiei pe termen lung”. Întrebat dacă alocațiile pentru copii vor fi dublate în a doua jumătate a acestui an, Orban a răspuns: „dacă există resurse financiare”. El a precizat că majorarea alocațiilor presupune un efort bugetar de 6,3 miliarde de lei. Читать дальше...

Ion Chicu: Noi nu am făcut niciun pas care ar compromite colaborarea cu FMI-ul (VIDEO)

EuropaLibera.org 

Primul ministru, într-un interviu la Europa Liberă, despre soarta aeroportului Chișinău, relația cu finanțatorii externi și criticile opoziției. Europa Liberă: Când am convenit despre acest interviu, am vorbit despre aeroport, haideți să începem cu aeroportul. Eu v-aș întreba în felul următor: faptul că acolo și-a anunțat prezența dl Goncearenko, din perspectiva guvernului, care, din ce am înțeles, vrea să rezilieze acest contract de concesiune pe care l-ați moștenit, e așa cum l-ați moștenit... Читать дальше...

La Berlin are loc conferința internațională pentru pace în Libia

EuropaLibera.org 

Reprezentanți din peste 10 state, inclusiv Turcia, Statele Unite și Rusia se întrunesc, duminică, la Berlin în încercarea de a pune capăt conflictului din Libia și a preveni un eventual val de refugiați similar celui din Siria. La conferința găzduită de cancelarul Angela Merkel au fost invitate și oficialități din China, Marea Britanie, Italia, Franța, Egipt, Algeria și Emiratele Arabe Unite. De asemenea, vor participa reprezentanți ai Organizației Națiunilor Unite, Uniunii Europene și Ligii Arabe. Читать дальше...

Спорт в России и мире
Москва

Актера Свиридова госпитализировали из-за инфицирования после операции в Москве


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Дарья Касаткина

«Бомж» Дарья передает всем привет»: Касаткина ответила на слова Винер


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Эксперт Президентской академии в Санкт-Петербурге о создании информационной системы состояния окружающей среды





Путин в России и мире
Москва

Тема дня: Путин поручил комиссии по НТР представить перечень приоритетных направлений


Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Киев признал стагнацию ВСУ по всей линии фронта


Навальный в России и мире
Москва

Силовики задержали за сутки пятерых журналистов, часть проходит по делу об «участии в работе ФБК», одного жестоко избили при задержании



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Тимати

Рэпер Тимати: целостность России расколоть не удастся никогда и никому



Москва

На службу – до 30 лет, штрафы за уклонение – до 30 тысяч. Как в Ульяновской области пройдет весенний призыв - 2024

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net