123ru.net
EuropaLibera.org
Январь
2020

Новости за 29.01.2020

Companiile aeriene vor trebui să asigure cu echipament de protecție individuală pasagerii și personalul aeronautic

EuropaLibera.org 

Companiile aeriene vor trebui să asigure cu echipament de protecție individuală (măști și mănuși de unică folosință) pasagerii și personalul aeronautic. O circulară în care se solicită aceste lucruri a fost transmisă tuturor agenților aeronautici de către Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), informează agenția IPN. Serviciul Medical al Aeroportului Internațional Chișinău și Departamentul management al urgențelor de sănătate din cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică din Aeroportul Internațional... Читать дальше...

Gazprom a anunțat că va finaliza singură proiectul gazoductului Nord Stream 2

EuropaLibera.org 

Compania rusească de stat Gazprom a anunțat că va finaliza singură proiectul gazoductului Nord Stream 2 sub Marea Baltică, fără ajutorul companiilor străine. „Proiectul Nord Stream 2, care este deja 94 la sută finalizat, va fi terminat de partea rusă”, a declarat ieri vicepreședinta Gazprom, Elena Burmistrova, la Conferința Europeană a Gazelor din Viena. Luna trecută, Statele Unite au impus sancțiuni pentru firmele străine care lucrează la acest proiect energetic, ceea ce a dus la defazarea calendarului finalizării sale... Читать дальше...

Călin Popescu-Tăriceanu, citat într-un dosar pentru abuz în serviciu

EuropaLibera.org 

În România liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a ajuns, miercuri după-amiază, la Parchetul General, fiind citat într-un dosar pentru abuz în serviciu în legătură cu neaplicarea unei decizii de incompatibilitate cu privire la un senator, în perioada în care era președintele Senatului României, informează agenția Agerpres. „Cred că aici este vorba de o confuzie, dacă nu chiar mai mult de o necunoaștere a prevederilor legale de către cei de la parchet. Merg la parchet, am tot interesul să colaborez... Читать дальше...



Conflict între președintele Bulgariei și procurorul șef într-un moment-cheie al guvernării

EuropaLibera.org 

Procuratura bulgară a făcut publice înregistrări audio realizate de Serviciul de securitate națională (DANS) în care președintele Rumen Radev comentează cu șeful forțelor aeriene, generalul Țanko Stoikov, interesul Parchetului special anticorupție fața de un prezumtiv conflict de interese al soției sale. Este vorbă de numirea, printr-un ordin al lui Radev în calitate de comandant al forțelor aeriene, a viitoarei sale soții în postul de șefă a serviciului de legături cu presa și de asigurarea unei... Читать дальше...

Guvernul Ungariei oferă 40 de burse de studii pentru cetățenii Republicii Moldova

EuropaLibera.org 

Cetățenii R. Moldova vor beneficia de 40 de burse oferite de Guvernul Ungariei pentru studii în această țară. Oportunitatea apare în cadrul programului „Stipendium Ungaricum” pentru anii 2020-2022, informează site-ul Agora.md. 25 de burse vor fi pentru studii universitare de licență, cinci burse anuale pentru doctorat și 10 burse de masterat în domeniul științelor agricole. În ședința guvernului de astăzi de la Chișinău s-a decis încheierea unui memorandum de înțelegere la nivel interministerial între Ministerul Educației... Читать дальше...

O comisie guvernamentală va monitoriza prioritățile și riscurile demografice în R. Moldova

EuropaLibera.org 

Republica Moldova se confruntă cu un proces de depopulare fără semne vizibile de redresare se arată în prezentarea făcută astăzi în ședința guvernului în contextul instituirii Comisiei Naționale pentru Populație și Dezvoltare. Președinte al comisiei a fost desemnat prim-ministru, iar vicepreședinte – ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, informează agenția IPN. „Criza socio-economică care a provocat exodul masiv al populaţiei în căutarea unui loc de muncă peste hotare şi transformarea... Читать дальше...

Studiu: Nemulțumirea față de democrație este la cel mai înalt nivel în aproape 25 de ani

EuropaLibera.org 

Nemulțumirea față de democrație în țările dezvoltate este la cel mai înalt nivel în aproape 25 de ani, potrivit cercetătorilor Universității din Cambridge, citați de BBC. Cercetătorii au analizat ceea ce spun că este cel mai mare set de date globale privind atitudinile față de democrație, bazat pe răspunsurile a patru milioane de oameni în 3.500 de sondaje. Potrivit sursei citate, Marea Britanie și Statele Unite au un nivel deosebit de ridicat de nemulțumire. „În întreaga lume, democrația este într-o stare gravă”... Читать дальше...

Recursul în privința liberării condiționate a lui Vlad Filat a fost respins

EuropaLibera.org 

La Curtea de Apel (CA) Chișinău a fost examinat miercuri, 29 ianuarie, recursul administrației Penitenciarului nr. 13 în privința liberării condiționate a fostului premier Vlad Filat. La ședință au fost prezenți Vlad Filat , avocații acestuia, precum și reprezentanții Penitenciarului nr. 13. Recursul a fost respins. Decizia este irevocabilă. Vlad Filat a fost condamnat de instanțele de judecată din R. Moldova la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă și trafic de influență. Читать дальше...



Iurie Calestru:„ Să le spunem copiilor că vor trăi într-o țară dezvoltată și nu vor migra pentru că nu au nimic”

EuropaLibera.org 

Programul ECIPES își propune ca, din fonduri europene alocate Moldovei prin Instrumentul pentru Vecinătate (ENI), să susțină tinerii în perioada 2021-2022 pentru lansarea unei afaceri, să acorde sprijin autorităților publice locale care sunt înfrățite cu autoritățile publice locale din UE și să ofere suport pentru cetățenii moldoveni în vederea susținerii financiare a reînnoirii echipamentelor electrocasnice (frigider, mașină de spălat, TV). Iurie Calestru, director de programe IDEP Moldova, declară... Читать дальше...

Alegerile din Hâncești și criza de încredere dintre partidele din opoziție

EuropaLibera.org 

Într-un interviu acordat la Strasbourg Iolandei Bădiliță, eurodeputatul lituanian Petras Auštrevičius și-a reiterat dezamăgirea față de căderea guvernului Maiei Sandu și și-a exprimat speranța că forțele pro-europene din R. Moldova vor colabora strâns pentru alegerile prezidențiale, la care – cu cuvintele eurodeputatului – „opoziția ar trebui să fie unită în jurul unui singur candidat”. Aceste remarci vin însă când cele două componente ale Blocului ACUM – PAS și PPDA – par să se îndepărteze una de cealaltă... Читать дальше...

În China 132 de persoane au murit din cauza noului coronavirus și circa 6 mii au fost confirmate

EuropaLibera.org 

Ultimele informații anunțate de autoritățile chineze arată că 132 de persoane au murit din cauza noului coronavirus și peste 5.974 de cazuri au fost confirmate pe teritoriul Chinei, ceea ce duce la depășirea numărului de îmbolnăviri din timpul epidemiei SARS din 2003. În timpul epidemiei SARS din 2003 au existat 5.327 de cazuri confirmate în China continentală, cu 349 de decese. Numărul cazurilor de coronavirus a crescut cu aproape 1.500 față de marți, ceea ce reprezintă o creștere de peste 30%. Читать дальше...

Recep Tayyip Erdogan spune că țara sa își pierde răbdarea în legătură cu provincia Idlib din Siria

EuropaLibera.org 

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, spune că țara sa își pierde răbdarea în legătură cu provincia Idlib din Siria, ultima fortăreață a opoziției, și acuză Rusia că „nu își onorează” înțelegerile și că își continuă atacurile. Erdogan a avertizat astăzi că Ankara „va face tot ce este necesar” dacă bombardarea din provincia de nord-vest nu se va opri. Turcia și Rusia, care susțin părți opuse în Siria, au convenit să colaboreze pentru a reduce escaladarea luptelor din Idlib și crearea unei... Читать дальше...

România: PSD va depune moțiune de cenzură împotriva guvernului Orban, anunță Marcel Ciolacu

EuropaLibera.org 

În România, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat astăzi că mâine dimineață social-democrații vor depune moțiune de cenzură împotriva guvernului liberalului Ludovic Orban. Ciolacu a mai spus și că opoziția nu are numărul necesar de voturi pentru căderea guvernului, dar nici guvernul Orban nu le-a avut la învestitură. PSD va sesiza și Curtea Constituțională în legătură cu legea privind alegerea primarilor în două tururi, pentru care guvernul și-a angajat răspunderea în parlament... Читать дальше...

Guvernul Ludovic Orban și-a angajat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi

EuropaLibera.org 

Guvernul României condus de liberalul Ludovic Orban și-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi în fața parlamentului. Din acest moment parlamentarii au la dispoziție trei zile pentru a depune moțiune de cenzură. Potrivit șefului guvernului de la București, în 2016 s-au ales primari care n-au avut nici măcar 30% din voturile locuitorilor. Aproape 50 de candidați au fost în această situație. Orban a mai spus și că există situații în care un primar a fost ales cu votul a doar 10% dintre cetățeni. Читать дальше...

Ministrul român de externe spune că Bucureștiul a luat notă de planul președintelui Trump pentru Orientul Mijlociu și îl analizează

EuropaLibera.org 

Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a scris într-un mesaj pe Twitter, citat de site-urile de știri din România, că Bucureștiul a luat notă de planul american al președintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu și îl analizează. Ministrul a scris și că România susține soluția celor „două state pentru a asigura pacea și securitatea durabile” și că „va lua parte la dialogul din interiorul Uniunii Europene şi va promova eforturile diplomatice cu toţi partenerii relevanți”. Planul, în 80 de pagini... Читать дальше...

Curtea Constituțională admite sesizările PSD împotriva asumării răspunderii guvernului României

EuropaLibera.org 

În România, Curtea Constituțională (CCR) a admis, miercuri, sesizările Partidului Social Democrat privind adoptarea prin angajarea răspunderii Guvernului a două legi, cea care modifică vechimea pentru intrarea în magistratură şi cea privind transportul școlar. Potrivit unor surse din CCR citate de Agerpres, Curtea a acceptat sesizările PSD „pentru că nu sunt îndeplinite cele patru condiţii stabilite prin decizii ale Curţii Constituţionale pentru utilizarea asumării răspunderii şi s-a avut în vedere că erau legi în Parlament... Читать дальше...

La Tiraspol a fost inaugurată prima platformă de dezbateri din Transnistria

EuropaLibera.org 

Școala de studii politice de la Tiraspol, o organizație neguvernamentală condusă de expertul Anatoli Dirun, a deschis la Tiraspol ceea ce a numit prima platformă publică de dezbateri din regiunea transnistreană – lectoriul PereZAgruzka, ceea ce s-ar traduce ca ReSTartare. Anatoli Dirun spune că scopul platformei este de a da posibilitatea cercetătorilor de a se întâlni și de a discuta între ei, dar și de a explica într-un limbaj accesibil publicului ideile și concluziile studiilor la care lucrează. Читать дальше...

Romain Rolland și optimismul voinței

EuropaLibera.org 

De la idealistul acelui fin de siècle, la antifascistul pătimaș și tovarășul de drum din timpul zilelor de apus ale Frontului Popular, viața lui Romain Rolland (n. 29 ianuarie 1866–d. 30 decembrie 1944) a acoperit două secole (culturale, mentale) de istorie franceză. Rolland a fost adesea asociat și cu Elveția, țara în care a ales să trăiască, într-un exil autoimpus, pe parcursul anilor 1920 și 1930. Cât privește apartenența sa literară, au existat mereu dubii de încadrare, lumea întrebându-se... Читать дальше...


Музыкальные новости
Иоганн Себастьян Бах

«Бах vs Рахманинов» из цикла Битва Клавиров под величественными сводами Петрикирхе.





Персональные новости
Желдорреммаш

Улан-Удэнский ЛВРЗ стал участником Всероссийской ярмарки трудоустройства





Rusia spune că lucrează împreună cu China asupra unui vaccin împotriva coronavirusului

EuropaLibera.org 

Rusia și China au început să lucreze asupra creării unui vaccin împotriva noului coronavirus. Beijing-ul a transmis deja Moscovei genomul virusului, a anunțat, miercuri, misiunea diplomatică rusă în China. Comunicatul de presă al consulatului rus de la Guangzhou nu precizează dacă specialiștii ruși și chinezi lucrează împreună sau separat. Între timp, autoritățile chineze au anunțat, miercuri, că numărul victimelor a crescut la 132 de persoane, iar numărul de cazuri confirmate de îmbolnăvire a ajuns la 6000. Читать дальше...

Cum se trăiește și se suferă în Moldova

EuropaLibera.org 

Un eveniment trist la care am participat la sfârșitul săptămânii trecute, la țară, la Florești – înmormântarea unei doamne în vârstă –, mi-a revelat o realitate în general cunoscută sau bănuită, dar cu atât mai zguduitoare când îi măsori tu însuți desfășurarea. La Florești, în mai puțin de o lună, între 1 și 25 ianuarie 2020, au murit 19 persoane! Oameni de toate vârstele, cei mai mulți în etate. Pot spune că în orașul meu natal aproape în fiecare zi moare un locuitor! Am aflat despre asta discutând cu groparii angajați de familia îndoliată. Читать дальше...

Parlamentul European urmează să voteze acordul cu privire la Brexit

EuropaLibera.org 

Parlamentul European urmează să se pronunțe prin vot, miercuri, asupra acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Votul, programat pentru ora 18.00, este considerat a fi o formalitate, pentru aprobarea acordului fiind nevoie de o majoritate simplă. După votul din Parlamentul European, acordul mai trebuie votat, cu majoritate calificată, în Consiliu. Mai sunt două zile până când Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană. Vineri, 31 ianuarie, la miezul nopții, va avea loc ceea ce a fost numit Brexit... Читать дальше...

Eugen Rîbca: Statul are o atitudine neserioasă față de digitalizarea televiziunii

EuropaLibera.org 

Trecerea de la televiziunea analogică la cea digitală, care ar urma să se încheie la 1 martie 2020, ar putea fi amânată din nou. Deputatul socialist Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei parlamentare pentru mass-media, a explicat că există probleme la capitolul asigurării populației cu dispozitivele care convertesc semnalul digital pentru televizoare de tip vechi. „Dacă deconectăm acum sistemul analogic, atunci circa 20 la sută din populație rămâne fără informație”, a precizat deputatul pentru media-azi.md. Pe de altă parte... Читать дальше...

Спорт в России и мире
Москва

Эксперт Президентской академии в Санкт-Петербурге об эффективности программ по формированию здорового образа жизни  


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Елена Рыбакина

Озвучены шансы Елены Рыбакиной на победу над лучшей теннисисткой мира


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Московские краснокнижные зайцы обзавелись потомством





Путин в России и мире
Москва

Эксперт Президентской академии в Санкт-Петербурге о развитии отечественного судостроения   


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Лукашенко сравнил Всебелорусское народное собрание с «пустотой»




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Ru24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире

Навальный в России и мире
Москва

В Москве арестован на пять суток историк-публицист Сергеев за пост памяти Навального



Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Семён Слепаков

Никита Михалков назвал Слепакова талантливым артистом и пожалел его



Москва

Евгений Миронов пришел на открытие ММКФ с сыном

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net