Мы в Telegram
Добавить новость
123ru.net
EuropaLibera.org
Май
2021
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26
27
28
29
30
31

Новости за 20.05.2021

Domnia fărădelegii: Lukașenka dă legi pentru a-și reduce contestatarii la tăcere

EuropaLibera.org 

În R. Moldova, fostul președinte Igor Dodon este unul din susținătorii contestatului lider de la Minsk, Alexandr Lukașenka a cărui victorie în alegerile din vara anului trecut a provocat proteste de amploare luni de zile și vedem acum o campanie extrem de dură împotriva opozitiei și a celor care au susținut sau participat la proteste. Reamintim ca Statele Unite și Uniunea Europeană nu au recunoscut legitimitatea celui de-al șaselea mandat al lui Lukașenka și au impus sancțiuni regimului de la Minsk. Читать дальше...

Maeştri şi Ucenici (XXVIII): Mihai ŢĂRUŞ

EuropaLibera.org 

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Читать дальше...

Gh. Cojocaru: cine se ocupă de soarta satelor care dispar?

EuropaLibera.org 

Cu Este sau cu Vestul? Unire sau nu cu România? NATO sau neutralitate? - toate teme grele într-o campanie electorală, dar care fac abstracție de problemele practice și pragmatice ale oamenilor. Și de faptul că majoritatea, arată sondajele de opinie, votează „după buzunar” și nu după „geopolitică”. Istoricul Gheorghe Cojocaru atrage tocmai atenția că „marea politică” ignoră preocupările „micului alegător”.     Gheorghe Cojocaru: „Toate privirile sunt acum concentrate asupra partidelor politice... Читать дальше...



Sezonul medaliilor a început

EuropaLibera.org 

De Ziua lucrătorului din cultură, marcată în a treia duminică a lunii mai, președinta Maia Sandu a acordat distincții unui număr de 17 personalități ale culturii, inclusiv interpreți de muzică populară, actori, pictori, un critic de artă, o prim-balerină, un prim-dirijor, un artist de circ...

Deformarea (II)

EuropaLibera.org 

Deformare e și infantilizarea. Mai precis, regresia spre acte și limbaje care presupun imaturitatea și țin de universul pueril al primei copilării. Anunțuri, diagrame, desene, simboluri, animații și devize de o simplitate aproape pre-rațională au preluat comunicarea: în Anglia, Hands, Face, Space - deviza care stă pe toate ecranele de un an și mai bine. În Italia, Franța și Spania - curcubeul adus din imagistica grădinițelor și instalat ca simbol al optimsimului. Peste tot, discuții enrome și savante... Читать дальше...

Victor Chirilă: relațiile ruso-americane s-ar putea schimba după o eventuală reuniune la nivel înalt

EuropaLibera.org 

„Divergențele rămân numeroase” între SUA și Rusia, dar „cooperarea e posibilă”, a spus secretarul de stat SUA, Antony Blinken, după ce s-a întâlnit, târziu în noaptea trecută, cu omologul său rus, ministrul de externe Serghei Lavrov, în marginea Consiliului Arctic de la Reykjavík. Cu un foarte demonstrativ și puțin calculat „salut cu cotul” (foto), cei doi s-au întâlnit, tatonând, pentru a pregăti ipotetica întâlnire Biden-Putin, dar Antony Blinken a avertizat că „dacă Rusia se va comporta agresiv față de noi sau de aliații noștri... Читать дальше...

„Intelighenția de partid”

EuropaLibera.org 

Este de presupus că, la ceea ce Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901–1965) pregătea în ultimul său an de viață drept Congresul al IV-lea al PMR, Paul Niculescu-Mizil (1923–2008) ar fi urcat oricum în ierarhie. Toate datele trimiteau în această direcție. Cel mai probabil era ca Leonte Răutu, atât de apropiat de Dej în acei ani, să devină membru titular al Biroului Politic, însărcinat în continuare cu ideologia, iar Paul Niculescu-Mizil să se bucure de un statut egal ca șef al întregului resort internațional al partidului. Читать дальше...

Nicolae și Elena Ceaușescu - o dictatură bicefală

EuropaLibera.org 

Cartea istoricului Cosmin Popa, Elena Ceaușescu sau anatomia unei dictaturi de familie (Editura Litera, 2021) nu numai că urmărește ascensiunea fulminantă a soției lui Nicolae Ceaușescu, dar reface, într-o sinteză remarcabilă, istoria comunismului românesc din perioada pe care, printr-o tristă ironie, propaganda a numit-o „epoca de aur”. Teza centrală a cărții, pe care autorul o dezvoltă într-o demonstrație convingătoare, este că promovarea la vârf a Elenei a fost, în fapt, o modalitate de consolidare a dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Читать дальше...

Спорт в России и мире
Москва

Шествие трубачей и уроки танцев: что ждет посетителей парков Москвы в майские праздники


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Арина Соболенко

Соболенко: я предпочитаю смотреть мужской теннис, а не женский


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

АО «Транснефть – Прикамье» провело свыше 3 тыс. экологических исследований в I квартале 2024 года





Путин в России и мире
Москва

Мария Захарова раскритиковала высказывание Нэнси Пелоси о Путине и протестах в США


Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире

Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Вольфганг Амадей Моцарт

Моцарт в рок-формате: ставропольские музыканты представили свою версию известного мюзикла



Москва

РИА Новости: информация об эвакуации в аэропорту Внуково недостоверна

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net