Temperaturile vor fi peste cele normale în întreaga țară, cu excepţia zilelor de 2, 3 și 4 mai, când valorile termice maxime vor scădea până la 17 grade, potrivit prognozei ANM pentru intervalul 27 aprilie - 10 mai.
Soso, câştigătorul ediţiei Big Brother din România este acum medicul care coordonează toată secţia de urgenţă a unui spital din Germania în timpul pandemiei.
Compania aeriană Emirates a anunțat noile reguli de călătorie.
O ipoteză neaşteptată apare pe scena politică: Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, ar fi pregătit de PNL pentru a fi lansat în cursa pentru Primăria Capitalei, susţine consultantul politic Miron Mitrea.
Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României a anunțat încă 3 decese la nivel național, după ce, în decursul dimineții, anunțase deja 9 decese. Bilanțul ajunge astfel la 631.
Astrologul Camelia Pătrășcanu a prezentat duminică, la Antena 3, trendul astral al săptămânii următoare. Luni este o zi de destin și putem clarifica sensul vieții noastre, însă joi este o zi a orgoliilor și trebuie să fim atenți să nu intrăm în conflict cu alții.
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara declară că suntem pe un trend ascendent al pandemiei.
Te vei indragosti de aceasta reteta de gogosi cu branza. Daca tot stam acasa, incearca aceasta reteta care se face foarte simplu.
Guvernul are alocaţi banii pentru a creşte pensiile cu 40% în această toamnă, însă nu este sigur că va face majorarea.
Vremea va fi caldă pentru sfârşitul lunii aprilie. Prognoza meteo pentru luni și marți.
Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă propun ca meciurile din Liga 1 să fie jucate fără spectatori, cu maxim 125 de persoane la fiecare partidă. În România, antrenamentele cu echipa ar trebui să înceapă în mai, iar sezonul s-ar relua în iunie.
Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, a afirmat că restaurantele, mai ales cele care funcționează în spații închise și nu au terase, vor întârzia cu redeschiderea, în contextul în care, după 15 mai, hotelurile ar putea să își reia activitatea.
Un bărbat izolat la un centru de carantină din Braşov susţine că a primit pâine expirată de mai bine de o săptămână. Tânărul a postat pe contul său de Facebook un video cu pâinea inverzită de mucegai.
Horoscop rune. Iata mesajele runelor pentru fiecare zodie in noua etalare dedicata saptamanii 27 APRILIE – 3 MAI 2020. Etalarea si interpetarea runelor este una din cele mai vechi forme de divinatie disponibile si in zilele noastre. Este un instrument foarte valoros pentru cei ce cauta sfaturi profunde.
Sezonul Taurului a inceput pe 20 aprilie si aduce bucurie pentru trei semne zodiacale. Fecioarele sunt gata pentru o noua perioada a vietii, mai ales ca au trecut prin clipe mai neplacute.
Horoscopul saptamanii 29 aprilie - 5 mai aduce schimbari pentru toate zodiile. Unii dintre nativi au parte numai de lucruri bune.
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că revenirea elevilor la școală nu este oportună, iar unitățile de învățământ ar trebui redeschise la toamnă, acesta fiind un sacrificiu necesar „dacă nu vrem ca ai noștri copii să devină surse ambulante de răspândit viruși”.
Horoscop tarot 27 aprilie. Primirea mesajului unei carti de tarot este o experienta mistica si frumoasa care te poate ajuta sa intelegi mai bine calatoria ta unica prin aceasta lume spirituala, emotionala si fizica.
Inspectoratul școlar al Municipiului București a prezentat deja ministerului Educației mai multe măsuri de întoarcere a copiilor la școală. Potrivit acestui document, toți elevii ar trebui să învețe în sălile de clasă prin rotație și nu mai mult de 15 în același timp. Antena 3 a prezentat în exclusivitate documentul.
Un medic de la Spitalul Judeţean Mavromati din Botoşani, infectat cu COVID-19, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Pacientul numărul 102 cu coronavirus a povestit, pe o reţea de socializare, prin ce a trecut în timpul tratamentului şi simptomele pe care le-a simţit.
Încă 9 decese provocate de coronavirus în România. Bilanțul a ajuns la 628 morți.
Cu toţii ştim că cea mai bună prevenţie în bolile infecţioase este spălatul pe mâini, însă conform noilor cercetări, se pate că ne-ar ajuta şi alimentaţia, mai ales în situaţia în care suntem acum, în plină pandemie de coronavirus. Medicul infecţionist Adrian Marinescu ne ajută să înţelegem dacă regimul alimentar este atât de important în acest caz.
Medicul Adrian Marinescu de la Institutul „Matei Balș” din București spune că nu există soluții miraculoase pentru tratarea COVID-19. Specoalistul nu crede că cineva ar putea demonstra utilitatea injectării dezinfectantelor, una dintre soluțiile sugerate de Donald Trunp.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.