Alte două ordonanțe de urgență, din cele 25 adoptate de Guvernul Orban, au apărut în Monitorul Oficial
Trei din cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate marți de Cabinetul Orban au fost publicate până în acest moment în Monitorul Oficial.
Trei din cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate marți de Cabinetul Orban au fost publicate până în acest moment în Monitorul Oficial.
Victor Alistar, membru CSM, a declarat în emisiunea "Exces de Putere", de la Antena 3, că decizia lui Klaus Iohannis de a numi același prim-ministru dă naștere unui conflict de natură constituțională. Alistar a mai explicat că formarea unui nou guvern se bazează strict pe voința Parlamentului.
Un bărbat a sunat la Poliție și a anunțat că a găsit un cadavru în mașina pe care o lăsase într-o parcare din Sectorul 5 al Capitalei.
Parlamentarul Dorel Căprar a fost ales președintele organizației PSD Arad.
Românii sunt tot mai speriați de epidemia de coronavirus care a luat cu asalt numeroase țări și încearcă să devină cât mai precauți.
Mii de cupluri din Coreea de Sud s-au căsători în același timp, în cadrul unei ceremonii ținute de Biserica Unificării. Evenimentul a avut loc la Centrul de Pace Mondială Cheongshim de lângă Seoul.
Atunci cand urmaresti mereu sa ai o viata plina de realizari si bucurii, este aproape imposibil sa nu te simti niciodata stresat si coplesit. Fiecare aspect din viata de zi cu zi, de la profesie pana la viata personala, este umplut cu responsabilitati si asteptari din partea ta si a celor din jur.
Bogdan Chirieac a declarat că ar fi fost normal ca președintele Iohannis să-i cheme pe liderii PNL și PSD, respectiv Ludovic Orban și Marcel Ciolacu, pentru a stabili împreună dacă e cazul ca în România să fie alegeri anticipate.
Dacă noi ne bucurăm ca niște copii, din căldura apartamentelor noastre, de venirea, într-un final, a zăpezii, nu același lucru se întâmplă cu oamenii care-și petrec zilele și nopțile pe stradă. Oamenii fără adăpost sunt cei mai vulnerabili dintre noi. Pentru ei, frigul e cel mai cumplit iar zăpada nu le aduce bucurie, ci teamă. Gândiți-vă - cum ar fi să vă petreceți următoarea noapte pe stradă? Ca, după o plimbare, să zicem, să nu aveți unde vă întoarce la căldură? Pentru oamenii fără adăpost, iarna vine cu degerături... Читать дальше...
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Suceava a făcut o serie de precizări după imaginile cu pacienta suspectă de coronavirus apărute în spațiul public. Profesoara din Suceava, suspectă de infecția cu coronavirus, care s-a întors recent din China, a fost scăpată cu targa de paramedicii SMURD, în timpul transferului de astăzi, de la Suceava la Iaşi.
Ludovic Orban a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de la Craiova, că a trimis spre avizare toate ordonanțele de urgență către Consiliul Econmic și Social. Premierul demis a mărturisit că a grăbit procedura fiincă, inițial, moțiunea de cenzură trebuia să fie dezbătută și votată la altă dată.
Ion Cristoiu a vorbit la Antena 3 despre ce se va întâmpla pe plan politic după căderea Guvernului PNL și propunerea lui Orban de către președintele Iohannis pentru funcția de premier.
Profesoara din Suceava suspectă de coronavirus, recent întoarsă din China, acolo unde predă limba engleză, a fost scăpată cu targa în timpul transferului de astăzi, de la Suceava la Iaşi.
Parlamentul din Pakistan a votat vineri în favoarea unei rezoluţii fără caracter obligatoriu care cere spânzurarea în public a persoanelor condamnate pentru abuzuri sexuale asupra copiilor, relatează DPA.
Palatul Buckingham a anuțat data la care Prințesa Beatrice se va căsători cu Edoardo Mozzi.
Ludovic Orban a făcut primul anunț după ce a fost propus din nou de către Klaus Iohannis pentru funcția de premier. Orban a spus că cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate de Guvernul PNL sunt foarte importante pentru români și că trebuie publicate în Monitorul Oficial.
O tânără în vârstă de 24 de ani, din Craiova, s-a aruncat de la etajul blocului în care locuieşte, însă a supravieţuit, după ce mai mulţi oameni au întins o pătură şi au reuşit să o salveze.
Două surori, separate din cauza haosului creat în timpul Bătăliei de la Stalingrad, din al Doilea Război Mondial, s-au reîntâlnit după 78 de ani.
Violeta Alexandru spunea într-un interviu dat unei publicații legat de situația pensiilor și a alocațiilor.
Astrologul Mariana Cojocaru a prezentat previziunile astrale pentru perioada 9 – 15 februarie 2020. Astrele anunță o săptămână în care ies la iveală unee secrete, iar afacerile sunt în mare pericol.
Doi bărbaţi din Sri Lanka, angajaţi la o covrigărie din Bucureşti, au văzut zăpadă pentru prima dată în viaţa lor. Cei doi au fost surprinşi în timp ce filmau fenomenul cu telefoanele mobile.
Orașul Queensland din Australia a fost invadat de lilieci. Numărul locuitorilor orașului a fost depășit de numărul lilieci, iar oamenii se tem pentru siguranța lor.
Scene șocante în Neamț. Un bărbat a fost înjunghiat de concubina de 60 de ani. Pe fondul consumului de alcool, cei doi au avut o ceartă și într-un acces de furie femeia l-a înjunghiat cu un cuțit pe bărbatul în vârstă de 49 de ani. Victima a mers singur până la ambulanță.
După ce Klaus Iohannis l-a propus tot pe Ludovic Orban pentru funcția de premier, Augustin Zegrean, fostul peședinte al CCR, a spus că Partidul Social Democrat ar putea să amâne la nesfârșit pronunțarea asupra noului Guvern Orban fiindcă "nu există sancțiune pentru asta".
O nouă acuzație explozivă la adesa ministrului demis al Muncii Violeta Alexandru. Directul Casei Județene de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe este pensionată cu forța. Ea susține că își dorea să își pătreze funcția pentru că oricum este nevoie de oameni în sistem, însă nu a fost lăsată să facă acest lucru.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.