Добавить новость
123ru.net
Timpul
Апрель
2016

Новости за 03.04.2016

CURIOS: Forţele speciale ale Armatei Naţionale se antrenează în poligoanele din Germania

Timpul 

Un contingent al Armatei Naţionale se instruieşte în poligoanele din Grafenwohr şi Hohenfels, Germania, în cadrul exerciţiului multinaţional „Saber Junction 2016”. Exerciţiul este organizat de Comandamentul European al Forţelor Armate ale SUA, până pe 24 aprilie curent, şi se desfăşoară concomitent în Germania, România şi Lituania.

Pe 4 aprilie AGEPI își deschide ușile pentru toți vizitatorii

Timpul 

Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) îşi va deschide uşile pentru vizitatori luni, 4 aprilie, între orele 09:00 şi 16:00. Evenimentul are drept scop sensibilizarea societăţii privind rolul şi locul proprietăţii intelectuale în dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţării şi necesitatea protecţiei şi respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova.



Turnul Eiffel a fost închis pe durata grevei generale din Franța

Timpul 

Firma care gestionează Turnul Eiffel din Paris a anunțat că cel mai vizitat monument cu plată din lume va fi închis joi pe durata grevei generale convocate în Franța pentru a protesta împotriva reformei muncii a guvernului socialist, relatează EFE.

Formula 1: Lewis Hamilton va porni din pole position în Marele Premiu al Bahrainului

Timpul 

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) va pleca din pole position duminică seară în Marele Premiului de Formula 1 al Bahrainului, alături de coechipierul său Nico Rosberg, după ce a reușit sâmbătă seară cel mai bun timp din calificări - 1min 29sec 493/100, pe circuitul Sakhir, din apropiere de Manama.



Cum se face îngrășământul natural din urzici

Timpul 

Îngrășământul natural din urzici este foarte eficient în grădină și poate fi obținut prin două metode – una de o mai lungă durată și alta mai rapidă, însă la fel de eficientă.

7 beneficii ale uleiului de măsline

Timpul 

Uleiul de măsline reprezintă o sursă de calorii pozitive, de bună calitate, ce aduce savoare şi saţietate mâncărurilor în componenţa cărora este folosit, dar are şi multe alte beneficii. Medicul specialist în diabet şi nutriţie Luminita Florea spune pentru Gândul care sunt acestea.

Moni Stănilă: Actele martirice din zilele noastre

Timpul 

Anul trecut, în februarie, când au apărut imagini cu decapitarea celor 21 de creștini egipteni, canonizați ulterior de Biserica Ortodoxă Coptă, nu am vrut să văd imaginile. M-am gândit că ce om normal se uită la astfel de crime?

Спорт в России и мире
Москва

В последний день Игр БРИКС в Москве пройдут соревнования по брейкингу и рок-н-роллу


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
WTA

Потапова вышла в полуфинал турнира WTA в Бирмингеме


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

В Москве презентовали награду в честь знаменитого лесничего Ленобласти





Путин в России и мире
Москва

Путин возложил цветы к обелискам городов-героев в Москве


Лукашенко в Беларуси и мире



123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире

Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Анастасия Волочкова

Анастасию Волочкову покалечил астролог



Москва

Школьница из Москвы набрала 400 баллов на ЕГЭ

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net