Imaginile zilei vin din Statele Unite ale Americii, din Pasadena, de la un festival dedicat pisicilor.În cadrul evenimentului au avut loc expoziții cu specific pisicesc, iar mai multe feline au fost vândute prin licitație unor noi stăpâni, care promit să le ofere toată grija necesară.Banii adunaț...
Fostul prim-ministru Pavel Filip se arată nedumerit de declaraţiile vicepreşedintelui Parlamentului din partea PPDA, Alexandru Slusari, care a spus că în curând nu vor mai exista resurse pentru salariile bugetarilor.În cadrul emisiunii Replica de la PRIME TV, fostul şef de guvern a explicat că în...
Partidul Liberal Democrat din Moldova vrea să revină în forță pe arena politică, iar alegerile locale din 20 octombrie sunt văzute ca o trambulină pentru relansare. O decizie în acest sens a fost luată astăzi în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii. Preşedintele PLDM, Tudor Deliu, r...
Designerul vestimentar Irina Madan şi-a realizat visul american. Acum trei ani, a plecat în SUA cu doar câteva sute de dolari în buzunar, iar astăzi a ajuns să-şi vândă lucrările în prestigiosul Centru de artă din San Diego.Rochiile şi accesoriile pictate manual în stil naţional moldovenesc fac f...
Continentul european este devastat de caniculă. De aproape săptămână, mercurul din termometre nu coboară mai jos de 40 de grade la umbră. Din cauza caniculei, în Franţa, Spania şi Italia au murit cel puţin opt oameni.Cea mai gravă situaţie se înregistrează în Peninsula Iberică, unde arşiţa a prov...
O expoziţie de ii şi catrinţe a putut fi admirată astăzi la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, unde a fost marcată Ziua Portului Popular. Sărbătoarea a fost mai modestă decât în anii precedenţi.Cu toate acestea, vizitatorii au avut parte de spectacole folclorice şi au putut partic...
Premierul de la Bucureşti Viorica Dăncilă este noul preşedinte al Partidului Social-Democrat din România. Ea a fost aleasă în cadrul congresului formaţiunii şi a devenit prima femeie care ocupă această funcție. În timpul discursului său, noua şefă a PSD a declarat că nu ia în calcul posibilitatea...
Oamenii rămaşi fără un acoperiş deasupra capului după prăbuşirea blocului din Otaci au primit astăzi mese calde în curtea bisericii din localitate. Bucatele au fost pregătite de enoriaşi la iniţiativa parohului.Sinistraţii au apreciat gestul, mai ales că după ce au rămas pe drumuri au mâncat doar...
Demiteri pe bandă rulantă la Teatrul National de Operă şi Balet Maria Bieşu. Numeroşi angajaţi, printre care Artistul Poporului Mihai Munteanu şi solista Mariana Bulicanu, cunoscută în toată lumea, au fost daţi afară din instituţie fără prea multe explicaţii.Conducerea teatrului a refuzat să come...
Donald Trump a devenit primul preşedinte american care a călcat pe pământul nord-coreean. Momentul istoric a avut loc astăzi, după ce liderul de la Casa albă s-a întâlnit cu omologul său de la Phenian, Kim Jong-un, în zona demilitarizată aflată la frontiera dintre cele două Corei.Liderii de stat ...
Pentru luni meteorologii ne promit vreme caniculară. În sudul ţării se anunţă maxime de 34 de grade, şi asta la umbră.Vântul va sufla din Vest, moderat. Presiunea atmosferică va fi normală.La Briceni se vor înregistra 29 de grade, la Soroca şi Bălţi se anunţă 30.La Orhei şi Ungheni meteorologii a...
Preşedintele interimar al PDM, Pavel Filip, este invitatul special din această seară al lui Alexei Lungu.
Ministerul Afacerilor Externe din România reacţionează după mesajul scandalos al Ambasadei Rusiei la Bucureşti, în care se menţiona istoria pe care o ştiu românii este eronată, iar Uniunea Sovietică a avut dreptul să anexeze Basarabia.Diplomaţia din ţara vecină dezaprobă prezentarea lipsită de pr...
Mai mulţi birocraţi europeni ar fi fost mituiți ca să susţină redobândirea de către Rusia a dreptului de vot în APCE. De această părere sunt invitaţii unei emisiuni de la Radio Svoboda. Printre aceştia se numără şi ex-consilierul fostului viceprim-ministrul de la Moscova Anatol Ciubais, liderul u...
Mama copilului de un an şi patru luni din satul Soltăneşti, raionul Nisporeni, care a decedat îngheţat anul trecut, după ce l-a uitat în stradă, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare. Decizia a fost dictată de către magistraţii Judecătoriei Ungheni.Femeia de 30 de ani a fost găsit...
A trebuit sa treacă aproape două săptămâni de la prăbuşirea blocului de la Otaci pentru ca Guvernul să ofere, în cele din urmă, primele ajutoare sinistraţilor. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului de Interne a transportat mai mulţi saci cu produse alimentare, care urme...
Şeful Secţiei de combatere a contrabandei şi traficului ilicit de mărfuri al Inspectoratului Naţional de Investigaţii respinge acuzaţiile privind implicarea sa în scheme de contrabandă. Declaraţia a fost făcută de Maxim Ciubaciuc pe o reţea de socializare. Angajatul INI presupune că aceste zvonur...
Relaţia dintre Moldova şi Ucraina se va răci simţitor după preluarea puterii de către Alianţa Kozak ACUM-PSRM şi votul pro-Rusia exprimat în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Este opinia analistului Dorin Mocanu, care consideră că ţara vecină va lua mai multe măsuri dureroase pe...
Noua guvernare șterge cu buretele proiectele sociale ale Guvernului vechi mai mult din ranchiună decât din calcul rezonabil, iar astfel de acţiuni nu sunt altceva decât niște găinării necugetate. Declaraţia a fost făcută de jurnalistul Petru Bogatu, în cadrul cronicii sale săptămânale de la Prime...
Fostul premier Pavel Filip este consternat de faptul că actuala guvernare a suspendat proiectul social Un doctor pentru tine, lansat la iniţiativa sa. Asta deşi în cadrul acestuia zeci de mii de oameni de la sate, care nu au acces la servicii medicale, au fost examinaţi gratuit de specialişti, ia...
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.