Vremea caldă de la începutul iernii aduce facturi mai mici pentru agentul termic.În Chişinău, cel mai mult au economisit cei care locuiesc în apartamente de până la o sută de metri pătrați. În cazul lor facturile pentru luna trecută sunt cu o sută de lei mai mici decât în aceeași perioadă a anulu...
Un adolescent din satul Malinovscoe, raionul Râşcani s-a ales cu o traumă la deget după ce s-a împuşcat, din greşeală, cu o armă pneumatică. Băiatul a fost transportat la spital şi este acum în afara oricărui pericol. Minorul şi un verişor de-al său se jucau cu arma, iar la un moment dat victima ...
Gripa sezonieră a provocat primul deces în acest an. O femeie, de 42 de ani, a murit la Spitalul Clinic Municipal Sfântul Arhanghel Mihail, unde a fost internată cu cu gripă și pneumonie bilaterală. În stare foarte gravă, femeia a ajuns în instituţia medicală acum trei zile, după ce a încercat să...
Proprietarii terenurilor agricole amplasate după traseul Rîbniţa - Tiraspol vor primi bani de la Guvern. Cabinetul de miniștri a alocat aproape opt milioane în acest sens. Fermierii vor încasa peste 1.200 de lei pentru fiecare hectar."Acest proiect a fost elaborat în vederea susținerii continue a...
Accident cu implicarea unui microbuz de linie în apropierea satului Peresecina din raionul Orhei. Vehiculul în care se aflau 11 pasageri a fost lovit în plin de un alt automobil. Impactul s-a produs chiar sub ochii unor agenţi de patrulare, care se aflau în preajmă. În urma accidentului, o tânără...
Primarul suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă, nu va participa la Congresul Autorităților Locale și Regionale din țările Consiliului Europei, care va avea loc la Strasbourg pe 2 februarie. Judecătoria Chişinău cu sediul în sectorul Buiucani a respins solicitarea edilului suspendat în acest sen...
A comandat omorul copiilor vitregi care urmau să moştenească averea soţiei. Este planul diabolic pus la cale de un deţinut care îşi ispăşeşte pedeapsa pentru omorul consoartei la penitenciarul din Leova. El a fost ajutat de un coleg de celulă. Acesta a găsit pe cineva care, iniţial, a fost de aco...
O maşină de lux s-a răsturnat, în această dimineaţă, în sectorul Botanica al Capitalei. La volan se afla o şoferiţă de 22 de ani, care a lovit o bordură pe Viaduct. Conducătoarea auto a scăpat ca prin minune fără nicio leziune. În schimb, maşina a fost făcută zob. La faţa locului a intervenit un ...
Tânăra care a avortat singură în toaleta de la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău a depus o plângere la Procuratura Generală. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Maria Vieru. Avocaţii Promo-Lex, care reprezintă interesele pacientei, reclamă faptul că aceasta a fos...
Statistici îngrijorătoare vin de la Inspectoratul General al Poliţiei, care anunţă că numărul consumatorilor de droguri a crescut cu trei la sută în 2017. Peste 11 mii de persoane se află în prezent la evidenţa specialiştilor narcologi. Cei mai mulţi consumatori de stupefiante locuiesc în Capital...
Tancul din oraşul Corneşti, raionul Ungheni, un monument instalat încă în perioada sovietică, a fost vandalizat. Mai mulţi indivizi necunoscuţi au turnat peste el vopsea de culoare galbenă, albastră şi roşie, iar poliţia încercă acum să dea de urmele făptaşilor. Tancul de tip ИС-3 a fost scos din...
Celebrul actor român Alexandru Arşinel s-a pomenit în mijlocul unui scandal cu iz penal, din cauza transplantului renal pe care l-a suferit acum 4 ani. Procurorii l-au audiat, astăzi, pe artist, în calitate de martor, în dosarul intentat pe numele chirurgului Mihai Lucan, care l-a operat pe Arşin...
Astăzi este marcată Ziua Internațională a cuvântului Mulțumesc. Este un bun prilej pentru a exprima recunoştinţa faţă de persoanele dragi. Oamenii spun că această formulă de politeţe îi ajută să construiască relaţii cu cei din jur. Unii oameni spun că recurg des la această formulă de politeţe.Pre...
Durere şi suferinţă greu de imaginat. Asta simt sute de pacienţi mutilaţi în accidentele rutiere care se produc zilnic pe şoselele din ţară. Mulţi dintre ei rămân imobilizaţi la pat pentru tot restul vieţii. Cei mai norocoşi reuşesc să se reabiliteze, după ani grei de tratament. La Institutul de ...
Noii membri ai Cabinetului de miniştri, care au fost învestiţi ieri în funcţie, au participat astăzi la prima şedinţă a Guvernului din acest an. Ei au dat asigurări că vor munci mult pentru binele ţării. Premierul Pavel Filip i-a încurajat şi le-a urat succes. Noii membri ai Cabinetului de minişt...
Acum vă lăsăm să admirați un adevărat spectacol de lumini pe cer realizat de flote de mini drone. 250 de dispozitive au luminat cerul deasupra faimoasei fântâni din apropierea hotelului Bellagio din Las Vegas, acolo unde se desfășoară Consumer Electronic Show 2018, cel mai mare salon mondial dedi...
Revoltă în satul Puhoi din raionul Ialoveni. Peste o sută de oameni au blocat, în această dimineaţă, drumul principal din localitate. Oamenii au încercat astfel să se facă auziţi de autorităţi, după ce acum câteva zile a fost anulată linia de autobuz care leagă satul lor de Capitală.Decizia a fos...
Meteorologii spun că deocamdată nu vom avea parte de ninsori, chiar dacă cerul rămâne acoperit de nori. Vântul va sufla slab din Nord-Est. Presiunea atmosferică va fi ridicată, şi le va da bătăi de cap persoanelor meteosensibile. Să vorbim acum despre temperaturi.În Nordul ţării, la Briceni, Soro...
Reparaţie de mântuială pe strada principală din oraşul Bălţi. Autorităţile municipale au demarat lucrările de reabilitare a carosabilului acum o lună, dar, conştienţi probabil că orice reparaţie făcută pe timp de iarnă are viaţă scurtă, au înlăturat stratul vechi de asfalt şi au lăsat totul baltă...
Pasajele subterane din Capitală, care se află într-o stare deplorabilă, vor fi renovate. Autorităţile municipale promit să repare capital, în acest an, cinci galerii pietonale. Muncitorii au început deja lucrările la pasajul din preajma Spitalului Municipal numărul unu, după ce mai mulţi locuitor...
Faimosul hotel Ritz din centrul Parisului a fost ţinta unui jaf de proporţii. Cinci persoane cu cagule pe cap au pătruns în interiorul unui magazin situat la parterul clădirii şi au furat bijuterii în valoare de patru milioane şi jumătate de euro. Trei dintre hoţi au fost reţinuţi, iar ceilalţi d...
Sistemul de sănătate din Marea Britanie se confruntă cu o criză fără precedent. În spitalele din această ţară aproape că nu mai există locuri pentru internare, iar din această cauză pacienţii care ajung aici primesc îngrijiri medicale pe culoare. S-a ajuns în această situaţie pentru că, în ultima...
Emoţii mari îi aşteaptă pe vizitatorii Târgului de Crăciun de pe strada 31 August din Capitală. Zile numărate au mai rămas până la extragerea loto, la care vor fi puse la bătaie premii valoroase. Cele mai râvnite lozuri vor fi, cu siguranţă, cele care vor aduce participanţilor cadouri precum un t...
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.