În contextul situației pandemice globale cu SARS Cov-2 și prevenirii gripei sezoniere, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale informează că până la momentul de față a asigurat autorizarea în Nomenclatorul de Stat al Medicamentelor (NSM) mai multor tipuri de vaccinuri antigripale.
Ceremonia de recepție a primului sistem de rachete sol-aer Patriot va avea loc joi, 17 septembrie, la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” de la Capu Midia, județul Constanța, potrivit MApN.
Cadavrul unui nou născut a fost găsit în această seară pe teritoriul uzinei de asortarea a deșeurilor din strada Uzinelor Chișinău.
Comisia Electorală Centrală a publicat declarațiile de avere și interese personale ale celor doi concurenți la scrutinul prezidențial, Renato Usatîi și Andrei Năstase. Documentele includ toate operațiunile financiare ale candidaților în perioada 2018-2019.
Europa trebuie să se pregătească pentru creșterea numărului zilnic de decese provocate de COVID-19 în lunile octombrie și noiembrie, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni un amendament la proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor legi în materie electorală, potrivit căruia alegătorii români din diaspora vor avea la dispoziţie două zile - sâmbătă şi duminică -, pentru a vota la alegerile parlamentare din acest an.
Primăria municipiului Chișinău informează că pe parcursul săptămânii curente va fi prezentat un nou model de gherete, care urmează a fi instalate pe teritoriul Î.M. „Piața Centrală" în contextul Conceptului de modernizare a întreprinderii.
Rusia a mai pierdut un soldat în războiul din Siria. Militarul și-a pierdut viața după ce a fost rănit grav în urma atacului asupra convoiului militar în care se afla și generalul rus Vyacheslav Gladkikh.
Ministerul Sănătății informează despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:
Un bărbat a murit astăzi la spital, după ce acum două zile a fost înjunghiat cu un cuțit în abdomen de către un amic.
Alte 229 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova.
Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) al INI, împreună cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 28 de ani, care din 2016 și până în prezent, urmărind scopul exploatării sexuale comerciale, a racolat mai multe fete, majoritatea minore, originare din localitățile rurale ale țării. Ulterior, tinerele au fost adăpostite în diferite apartamente din mun. Chișinău, unde erau determinate să presteze servicii sexuale contra plată. Anunțurile... Читать дальше...
Persoanele aflate în regim de autoizolare pot ieși din Republica Moldova, începând de astăzi, 14 septembrie. Însă, acestea nu sunt scutite de răspundere contravențională, în caz că nu respectă măsurile de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, transmite IPN.
Guvernul României a adoptat astăzi, 14 septembrie, proiectul de hotărâre care prelungeşte starea de alertă, începând cu data de 15 septembrie, pentru 30 de zile.
Fostul Președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, împreună cu alți 5 acționari ai UNIBANK, au fost scoși de sub urmărire penală în dosarul privind ”frauda bancară”.
30 de alergători amatori din Republica Moldova și România au participat la Marathon-ul Ozon pentru Viață, organizat în perioada 11-13 septembrie 2020. Sportivii au alergat fără oprire o distanță totală de 1583,54 de kilometri, care depășește cu câteva sute de kilometri distanța între Chișinău și Viena, unde guvernele lumii au adoptat Convenția de la Viena pentru protecția stratului de ozon.
Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko în cadrul căreia au discutat despre relațiile bilaterale dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova şi posibilitățile de consolidare a parteneriatului, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Agenții economici care comercializează flori pe strada. Bănulescu Bodoni din capitală, vor fi nevoiți să elibere zona. Strada urmează să intre in reparație. Despre aceasta a anunțat primarul general al capitalei Ion Ceban.
Reprezentanții PSRM și PDM vor conduce Consiliul electoral al circumscripției electorale Chișinău. Procedura de alegere a conducerii CECE s-a finalizat cu puțin timp în urmă.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.