Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
Copiii care se nasc în familiile cetățenilor români beneficiază, încă de la naștere, de o alocație financiară plătită de statul român. Această indemnizație se acordă până la vârsta de 18 ani și crește periodic. De exemplu, începând cu data de 1 ianuarie 2022, alocațiile pentru copii constituie 243 de lei românești, în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani. Micuții sub 2 ani și copiii cu handicap primesc alocații lunare în sumă de 600 de lei. Pentru comparație, în 2021, alocația a fost de 214 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani și de 427 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap. Jurnaliștii AGORA au decis să facă un calcul ipotetic, pentru a vedea cu ce sumă s-ar alege un tânăr de 18 ani dacă părinții lui ar aduna indemnizațiile primite lunar din partea statului român, dar și potențiale scenarii ale modului în care sunt cheltuiți acești bani.