Incursiuni în istoria comunismului românesc
În fapt, avem a face cu o suită de portrete ale unor figuri marcante ale comunismului interbelic (unii jucând un rol foarte important și ulterior) precum și cu niște studii de sinteză privind implicarea comuniștilor români în războiul civil spaniol și în rezistența franceză; să nu uit însă nici capitolul consacrat comuniștilor originari din Basarabia. În mai multe studii accentul cade pe procesele intentate liderilor și militanților comuniști, mai ales în anii ’30. Reconstituirile acelor procese sunt făcute minuțios, cu o multitudine de detalii și – fapt important – cu prezentarea „în oglindă” a modului în care apar aceste procese în documentele de partid din perioada în care comuniștii ajunseseră la putere.
Prima figură examinată este aceea a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este unul dintre protagoniștii procesului ce a urmat grevei ceferiștilor de la Grivița din 1933. Episodul a devenit unul de referință în istoriografia și propaganda comunistă iar Gheorghiu-Dej a tras, de aici, nu puține avantaje. Un personaj cu un destin ieșit din comun a fost Ana Pauker. Procesul care i s-a intentat în 1936, la Craiova, a avut un larg ecou, mai ales că apărarea are strategia de a invoca, așa cum face și în alte cazuri, lupta antifascistă. Se știe că, întoarsă în România de la Moscova după război, Ana Pauker a avut câțiva ani de glorie după care Dej a înlăturat-o pentru „deviaționism”. Tot în 1936 are loc procesul foarte tânărului Nicolae Ceaușescu, militant utecist. Și acest episod a fost o verigă importantă a mitului personal. De notat că în aceste procese acuzații erau apărați de grupuri de avocați, nume reputate ale Baroului. Printre avocații Anei Pauker s-a numărat și Ghiță Ionescu, viitorul politolog anticomunist ! Vasile Luca, minoritar maghiar, a practicat, pare-se, un joc dublu: era sursă a Siguranței dar și om al Cominternului. A fost arestat în mai multe rânduri, în timpul războiului a ajuns la Moscova, s-a întors în țară și a devenit unul din liderii partidului pentru ca în 1952 tovarășii lui să-i însceneze un proces; a murit în pușcărie, 11 ani mai târziu. Și Petre Gheorghe a fost victima, în interbelic, luptelor intestine de la vârful partidului: a fost judecat, condamnat ca spion și executat. Partidul a avut și intelectualii săi militanți: Petre Constantinescu-Iași și Scarlat Callimachi, acesta din urmă cunoscut drept „prințul roșu”; și la ei primează angajarea antifascistă.
Foarte interesante sunt paginile consacrate comuniștilor care merg să lupte în Spania și în Franța. În ce privește rezistența franceză se insistă asupra grupului Manuchian, capturat și decimat în condiții nu foarte clare. L-am cunoscut bine, după 1990, pe unul dintre membrii proeminenți ai grupului, Boris Holban (Bruhmann), originar și el din Basarabia.
Din această carte reiese că, în interbelic, partidul comunist avea ramificații mai numeroase decât credem îndeobște. Vedem, de asemenea, că autoritățile se temeau mai ales de acțiunile comandate de la Moscova, de unde acuzațiile – unele, probabil, îndreptățite – de spionaj și de trădare. În sfârșit, volumul ne propune câteva biografii care ne ajută să înțelegem raporturile de forțe și mizele politice din acei ani.