Sute de ruși au demonstrat duminică la Moscova în favoarea menținerii sub jurisdicție rusească a unor insule cucerite de sovietici de la japonezi în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Premierul japonez Shinzo Abe, care începe luni o vizită oficială în Rusia și se va întâlni marți cu președintele Vladimir Putin, dorește încheierea unui acord privind insulele cunoscute drept Kurilele de sud în Rusia și Teritoriile nordice în Japonia. Rusia a spus săptămâna trecută că suveranitatea rusească asupra insulelor nu este negociabilă. La mitingul de protest de la Moscova, unii vorbitori au spus că o eventuală „renunțare” la Kurile ar putea duce prin exemplu negativ la pierderea Crimeii, peninsulă ucraineană anexată de ruși în 2014.