123ru.net
Timpul
Ноябрь
2023
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
12
13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30

Arsenie Boca, despre Postul Crăciunului. Toți credincioșii trebuie să citească asta

0
Timpul 

„Postul este o luptă aspră cu însuşi trupul tău. Dacă birui, bine îţi va fi, iar dacă nu, să ştii că toate relele de la stomac încep, iar relele sunt patimile. De aceea, postul are următorul rost: să curăţească trupul până acolo încât să nu mai fie nici o piedică pentru suflet. Şi nu luptător nătâng, împotriva Duhului Sfânt. Căci fără post trupul se face unealtă duhului rău. La sfârşitul veacului (şi pare că-i aproape) antihrist tot cu stomacul va vădi pe oameni”, declara Arsenie Boca despre Postul Crăciunului.

Marți, 14 noiembrie, se lasă sec pentru Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului. Din rânduielile bisericești aflăm că se lasă sec în seară zilei de 14 noiembrie, însă, dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie. Postul Crăciunului ne amintește de postul patriarhilor și drepților din Vechiul Testament și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. După cum aceștia au postit în vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine să întâmpinăm și noi nașterea lui Hristos.

Primele mențiuni despre ținerea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei.

Hotararea că toți credincioșii să postească timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, ținut în anul 1166, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Amintim că înainte de acest sinod, creștinii posteau diferit: unii numai șapte zile, iar alții șase săptămâni.

Dezlegari în Postul Craciunului
In Postul Crăciunului avem dezlegare la peste sâmbătă și duminică. Dar trebuie menționat că prima săptămâna a acestui post, până în 21 noiembrie, la sărbătoarea Intrării în Biserica a Maicii Domnului, precum și ultima săptămâna, în perioada 20-24 decembrie, sunt perioade cu postire mai aspră, zilele de sâmbătă și duminică a acestor săptămâni a Postului nu au dezlegare la peste, ci doar la untdelemn și vin.

In tipicul Sfântului Sava se menționează că în zilele de luni, miercuri și vineri, trebuie să poștim fără untdelemn și vin. În cazul în care, în aceste zile vom face pomenirea unui sfânt cu o cinstire mai largă, se face dezlegare pentru dragostea sfântului. De exemplu în zilele de 16 noiembrie (Sfântul Apostol și Evanghelist Matei), 23 noiembrie (Cuv. Antonie de la Iezerul-Vâlcea), 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei), 4 decembrie (Sfânta Varvara), 5 decembrie (Sfântul Sava), 6 decembrie (Sfântul Nicolae), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), 17 decembrie (Sfântul Proroc Daniel) și 20 decembrie (Sfântul Ignatie Teoforul). Dacă aceste zile vor cădea marți sau joi, mâncăm peste, iar dacă va fi luni, miercuri sau vineri dezlegăm numai la untdelemn și vin, iar peste mâncăm doar dacă se întâmplă să fie hramul bisericii.

Post aspru în Ajun
Ziua de 24 decembrie poartă denumirea de Ajunul Crăciunului. E o zi de post mai aspru față de celelalte zile. Există obiceiul să nu se mănânce până la ora 3-4 p.m. Această practică amintește de postul ținut în vechime de catehumenii care în seară acelei zile primeau botezul și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.

De luat aminte
De multe ori mi-a fost dat să aud că nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Însă, nu este așa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfinții Părinți au randuit să ne înfrânăm de la anumite bucate pentru o vreme, au făcut-o cu bună știință. Credinciosul nu trebuie să se mulțumească cu jumătăți de măsură. Nu cu o parte din el trebuie să-L întâmpine pe Hristos, ci cu întreagă să natură: trup și suflet.






Загрузка...


Губернаторы России
Москва

Собянин рассказал о модернизации МКНЦ имени Логинова


Спорт в России и мире
Москва

Владимир Ефимов рассказал, каким будет комплекс «Олимпийский» после реконструкции


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
WTA

Дарья Касаткина проиграла четвёртый финал WTA в текущем сезоне


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

Наш лес полон чудес! Какие виды животных и растений встречаются в Подмосковье





Путин в России и мире
Москва

Главы России и Туркменистана подтвердили настрой на укрепление партнерства стран


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Лукашенко поддержал расширение взаимоуважительного диалога с Ереваном




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире
Киев

Зеленский: Ни США, ни Британия не дали разрешения на удары вглубь России


Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Джиган

«Ты меня снимаешь, как будто я опухший утопленник»: Джиган обиделся на Самойлову



Москва

В Пскове стартовал фестиваль уличной культуры «Плеск»

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net