Добавить новость
123ru.net
Timpul
Май
2023
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19
20
21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

Întărirea securității și apărării a R. Moldova, discutată cu în cadrul întrevederii prim-ministrului Recean cu membrii delegației Parlamentului European

0
Timpul 

Măsurile de sporire a cooperării în domeniul securității și apărării, dezvoltarea economică, sporirea rezilienței în fața amenințărilor hibride și parcursul de integrare europeană a țării noastre au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu membrii delegației Parlamentului European, condusă de europarlamentara Nathalie Loiseau, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Șeful Executivului a apreciat sprijinul Parlamentului European în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, aprobarea recentă a asistenței financiare suplimentare, în valoare de 145 milioane de euro, pentru țara noastră. Prim-ministrul a menționat că Guvernul este antrenat plenar în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene precum și în relansarea sectorului economic, afectat de consecințele războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei. 

„Prioritatea noastră este dezvoltarea sectorului economic, cu accent pe implementarea proiectelor pentru eficiență energetică, dezvoltarea infrastructurii și diversificarea pieței de desfacere în beneficiul cetățenilor noștri. De asemenea, avem o agendă impunătoare pentru debirocratizarea economiei, digitalizarea proceselor în serviciul public, continuăm reformele deloc ușoare în sectorul justiției. Toate aceste acțiuni sunt îndreptate spre un viitor european și o transformare durabilă a Republicii Moldova”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Oficialii s-au mai referit la măsurile de consolidare a securității regionale, un pas important fiind deschiderea Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova, sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC). De asemenea, a fost apreciată activitatea Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina, care monitorizează și asigură traficul în siguranță la granița moldo-ucraineană.

Membrii Parlamentului European și-au exprimat recunoștința pentru gestionarea eficientă a crizei refugiaților și măsurile autorităților în asigurarea păcii și stabilității în regiune. Europarlamentarii au comunicat deschiderea în implementarea agendei europene și în procesul de luptă cu amenințările la adresa securității în regiune. „O Europă extinsă trebuie să fie o Europă mai rezilientă. Acest lucru trebuie să fie un succes colectiv”, a menționat șefa delegației, Nathalie Loiseau.

Din componența delegației europene au făcut parte europarlamentarii: Nathalie Loiseau (Renew), Eugen Tomac (Partidul Popular European), Arnaud Danjean (Partidul Popular European), Assita Kanko (Conservatorii și Reformiștii Europeni), Viola von Cramon-Taubadel (Grupul Verzilor) și Jean-Lin Lacapelle (Partidul Identitate și Democrație).






Загрузка...


Губернаторы России
Москва

Сергей Собянин. Главное за день


Спорт в России и мире
Москва

Объявлены итоги XIII конкурса «Вместе в цифровое будущее»: лидируют темы ИИ, кибербезопасности граждан и цифровизации отраслей народного хозяйства


Загрузка...

Все новости спорта сегодня


Новости тенниса
Уимблдон

Российские теннисисты подпишут декларацию о нейтралитете для участия в Уимблдоне


Загрузка...


123ru.net – это самые свежие новости из регионов и со всего мира в прямом эфире 24 часа в сутки 7 дней в неделю на всех языках мира без цензуры и предвзятости редактора. Не новости делают нас, а мы – делаем новости. Наши новости опубликованы живыми людьми в формате онлайн. Вы всегда можете добавить свои новости сиюминутно – здесь и прочитать их тут же и – сейчас в России, в Украине и в мире по темам в режиме 24/7 ежесекундно. А теперь ещё - регионы, Крым, Москва и Россия.


Загрузка...

Загрузка...

Экология в России и мире
Москва

В Москве расскажут о правилах использования земель в границах особо охраняемых природных территорий





Путин в России и мире
Москва

Путин направил телеграммы с благодарностью лидерам КНДР и Вьетнама


Лукашенко в Беларуси и мире
Минск

Белорусские рабочие будут строить АЭС в России




123ru.netмеждународная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.

Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).

123ru.net — живые новости в прямом эфире!

В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.





Зеленский в Украине и мире

Навальный в России и мире


Здоровье в России и мире


Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России






Загрузка...

Загрузка...



Джиган

Как Оксана Самойлова сумела сохранить брак после загулов Джигана



Москва

Четыре тела погибших обнаружены на месте пожара во Фрязино

Друзья 123ru.net


Информационные партнёры 123ru.net



Спонсоры 123ru.net