Papa Francisc lansează un apel la solidaritate internațională în fața pandemiei de Covid-19
Paștele este sărbătorit astăzi, duminică 4 aprilie, în lumea catolică și protestantă.
În predica de Paște, Papa Francis a lansat un apel ca toată lumea să aibă acces egal a îngrijire și vaccinuri, un element „esențial” în lupta cu pandemia de coronavirus. Totodată a reamintit că cei săraci și bătrâni sunt si cei mai loviți acum de consecințele pandemiei. Slujba s-a încheiat cu tradiționalul mesaj pascal „Urbi et Orbi”, pentru care însă Papa nu a ieșit în balconul Vaticanului, cum este tradiția.
Ca și la slujba de sâmbătă seară, și duminică, la Sfânta Liturghie nu au participat decât 200 de persoane iar Piața din fața catedralei Sfântul Petru era goală.
Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioși la slujba oficiată la Vatican sâmbătă seara să nu își piardă speranța „în aceste luni întunecoase de pandemie.
Vaticanul și întreaga Italie sunt în lockdown pe perioada sărbătorilor de Paști în scopul de a limita răspîndirea pandemiei de coronavirus.
Este și motivul pentru care sâmbătă seară, slujba de la Sfântul Petru a început cu două ore mai devreme decât de obicei, astfel încât participanții să poată ajunge acasă înainte de ora 22.00.
La Chișinău, președinta Maia Sandu a adresat un mesaj persoanelor care celebrează astăzi Paștele catolic. Aceasta le-a dorit multă sănătate, putere și speranță.
„Vreau să le doresc tuturor concetățenilor noștri, pentru care astăzi este Duminica Învierii, multă sănătate, putere și speranță. Sănătate pentru a rezista în aceste vremuri grele. Putere pentru a o lua de la capăt. Speranță pentru a crede în viitor și în mai bine”, a declarat Maia Sandu.