Politicianul rus de opoziție întemnițat Alexei Navalnîi a declarat greva foamei
Politicianul rus de opoziție întemnițat Alexei Navalnîi a declarat greva foamei începând de miercuri, 31 martie 2021, și până va primi asistență medicală împotriva durerilor puternice de spate și a amorțelii picioarelor. „Am declarat greva foamei solicitând să se respecte legea și să pot fi vizitat de un doctor pe care îl voi alege eu”, a scris Navalnîi într-o postare pe Instagram, publicată cu ajutorul avocaților săi.
Navalnîi, care are 44 de ani, este încarcerat la Colonia Corecțională Nr. 2, cam la 100 km de Moscova. Închisoarea este cunoscută ca unul din cele mai dure penitenciare din Rusia.
Lui Navalnîi i s-a făcut rău în avion în august anul trecut, când voia să revină din Siberia la Moscova. Avionul a aterizat de urgență, el a fost internat la un spital siberian, apoi tratat în Germania, unde s-a stabilit că a fost otrăvit cu Noviciok. A revenit anul acesta în țară, unde a fost arestat și trimis la închisoare pentru încălcarea condițiilor unei condamnări mai vechi.