Noi bombardamente în estul Ucrainei soldate cu morți și răniți
Patru militari ucraineni au murit și alți doi au fost răniți în timpul unor noi bombardamentelor din estul Ucrainei.
Confruntările militare, cele mai grave de la intrarea în vigoare a armistiţiului de anul trecut, au avut loc în apropierea orăşelului Şumi, în regiunea separatistă Doneţk, a anunțat armata ucraineană.
Potrivit armatei, insurgenţii separatişti proruşi „au încălcat din nou armistițiul” și au lansat un atac cu obuze de mortieră asupra soldaților ucraineni.
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii așa-numitului Normandy Format, formatul diplomatic de negocieri din care fac parte Ucraina, Rusia, Germania și Franța, care vizează rezolvarea conflictului, să „facă tot posibilul pentru a păstra un armistițiu deplin și cuprinzător”.
Acesta este cel mai grav incident de la intrarea în vigoare a armistiţiului în estul Ucrainei, în iulie 2020. Din 2014 și până acum în luptele între separatiștii susținuți de Rusia si armata ucraineană au murit peste 10 500 de oameni.
Moscova susține că oferă sprijin politic și umanitar doar separatiștilor care controlează părți din Donetsk și Luhansk și susține că rușii care luptă acolo sunt voluntari.