La putere (II)

Să presupunem că acuzații cazului Meghan-Coroana Britanică sau aliații lor au replică și îndrăznesc să o formuleze: nu ne interesează culoarea pielii copilului lui Meghan Markel și nu e adevărat că am făcut-o să sufere pînă în pragul sinucicerii. Ei și? Nici o replică și nici o probă nu pot schimba realitatea proiectată a vinovăției. Odată rostit cuvîntul cheie (”rasă”) nimic nu se mai poate schimba.

Dacă nu azi, atunci pe viitor imaginea și supraviețuirea ei sînt compromise.

Primele evaluări spun că publicul britanic e împărțit. Însă tinerii cred, în enorma lor majoritate, că Meghan Markle a spus adevărul și că vina Coroanei e capitală. Iar asta spune, mai departe, că episodul Meghan Markle a pus în mișcare istoria decăderii Casei Windsor. Cu generațiile ce vin, Coroana va găsi tot mai puțin respect și tot mai multe motive să se scuze și recuze. În acest punct, ar merita să ne amintim, iar, că toată această reevaluare istorică a pornit de la cîteva cuvinte rostite într-un interview tv. De unde caracterul vădit magic al acelor cuvinte și esența irațională a oceanului de impresii, știri, afirmații și opinii în care ne îmbăiem, ajutați dar nu educați de oceanul libertății de expresie și informare.

Pînă la urmă, acuzația neformulată dar atotputernică împotriva Casei de Windsor nu caută să scoată din joc un membru sau altul al familiei regale (”Tata, Prințul Charles, nu mi-a mai răspuns la telefon!”). Nu. Acuzația caută fragilitatea Casei Regale. Iar fragilitatea Casei Regale e Casa Regală. Adică păcatul istoric acumulat de a reprezenta o civilizație astăzi repudiată în numele dezrobirii anti-coloiniale. În plus, Coroana e o instituție, de la origini pînă astăzi, populată de albi. Ar fi fost imposibil să fie altfel dar asta nu contează. Coroana e o instituție și o reprezentare a puterii și privilegiului alb. Asta e evident și tot ce e evident nu mai trebuie demonstrat.

Dimpotrivă, sîntem în fața unui eveniment istoric egal cu bătăliile și războaiele de altădată. S-ar zice că epoca noastră a învățat să împăturească eseența istoriei în efemer și scandalos. Uităm, însă, că efemerul și scandalosul sînt, astăzi, gazdele cele mai frecventate și generoase ale religiei moderne.

Credem în sentimente și proiecția lor mediatică fără să mai băgăm de seamă că, în acest fel, credem în dorințe așa cum ne-au fost ele dăruite de altcineva. Și nu mai credem în lumea de dinaintea noastră ci numai în reformularea ei oficial aprobată. Din acest punct de vedere, britanicii nu mai au o istorie ci o serie de culpe ce pot fi ispășite numai prin compromiterea și îndepărtarea instituțiilor de bază. În numai două ore de interviu, Meghan Markle și formulele ei magice au destrămat ce mai era de destrămat din lumea britanică dinainte de Reset.

Ar mai fi de semnalat o oarecare nedelicatețe. În timp ce faimosul interviu punea bazele viitorului eșec al Casei Winbdsor, Prințul Phillip, soțul Reginei, un om de 100 de ani fără cîteva luni, suferea o operație grea pe inimă. Suprapunerea nu a contat. Istoria nu are timp de compasiune. Și asta ne spune, o dată în plus, cine e la putere.

N.r. Alte opinii, din presa britanică și americană:

BBC https://www.bbc.com/news/uk-56360671

NYT https://www.nytimes.com/2021/03/11/world/europe/britain-race-meghan-harry.html

The Guardian https://www.theguardian.com/uk-news/2021/mar/13/royals-tabloids-invisible-contract-disrupted-meghan-harry