România - un an de la introducerea primelor restricții
Se împlinește un an de când guvernul român anunța primele restricții în încercarea de a combate pandemia de Covid 19. Acele măsuri s-au luat abrupt, aproape de la o zi pe alta și nu mult după aceea a fost declarată starea de urgență, ceea ce a dus, pentru moment cel puțin, la ținerea în frâu a epidemiei. De atunci însă, chiar dacă ne aflăm permanent în stare de alertă, statisticile rămân îngrijorătoare.
Din martie 2020 avem așadar parte de ritualul sinistru al bilanțurilor zilnice – contaminați, persoane decedate, pacienți aflați în stare gravă la terapie intensivă. Declararea stării de urgență a golit străzile în aprilie și mai, închiderea restaurantelor, cafenelelor, teatrelor, cinematografelor etc. a paralizat centrele vitale ale orașelor. Încă nu putem măsura consecințele grave pe care pandemia le-a avut pentru turism, pentru ceea ce numim, cu o formulă poate nu tocmai fericită, „industria divertismentului”; la fel, încă nu se știe, nici la noi nici în alte țări, câți întreprinzători s-au declarat învinși, câte firme nu-și vor mai reveni din criză, câte restaurante vor trage definitiv obloanele.
Guvernul liberal condus de Ludovic Orban și, în ultimele trei luni, guvernul de coaliție condus de Florin Câțu au încercat - și în parte au reușit – să limiteze pierderile și să stimuleze economia. Campania de vaccinare a demarat bine iar peste câteva zile începe etapa a treia, a vaccinării întregii populații. Bilanțul sanitar trebuie însă să ne dea de gândit: am avut într-un an peste 840000 de contaminări cu noul coronavirus și peste 21000 de persoane decedate. După o perioadă de relaxare, numărul îmbolnăvirilor și al celor aflați la reanimare este din nou în creștere. Este de aceea de înțeles sentimentul de exasperare al celor care tânjesc după o viață normală, care vor să călătorească, să meargă la teatru, la cinema și să nu mai trăiască sub tensiune.
Una din consecințele pandemiei este că „a îmbolnăvit” țesutul social. Filozoful și sociologul Jean-Pierre Le Goff a publicat foarte recent o carte intitulată Societatea bolnavă (editura Stock). El observă că majoritatea populației a trăit pandemia „în direct” grație mai ales televiziunii: imaginile cu orașele-fantomă, toate știrile morbide au indus ideea că traversăm un eveniment-catastrofă din care nu mai putem ieși.
E o epidemie generatoare atât de anxietate cât și de multă vorbărie, dovadă – toți „experții” care s-au perindat și se perindă la TV, apoi vălmășagul cacofonic al opiniilor contradictorii. Să nu uităm aiurelile și aberațiile care circulă nestingherite pe rețelele de socializare.
După un an în care am văzut că, grație inteligenței umane, răul își are totuși leac, e cazul să dăm prioritate lucidității și să ne dezbărăm de spaimele iraționale. E un prim pas către regăsirea normalității.