Zece ani de la catastrofa de la Fukushima
Japonia a comemorat joi 10 ani de la tripla catastrofă de la 11 martie 2011, când un seism de 9 grade pe scara Richter urmat de un tsunami a declanşat o catastrofă nucleară la centrala Fukushima.
Tripla catastrofă - seism, tsunami şi accident nuclear -, care a traumatizat întreaga naţiune, a provocat moartea a aproximativ 18.500 de persoane, majoritatea victime ale tsunamiului. Accidentul nuclear care a urmat la centrala Fukushima Daiichi a lăsat oraşe întregi nelocuibile timp de decenii şi a dus la evacuarea a zeci de mii de locuitori.