Un autocar cu pasageri pe ruta Varșovia-Chișinău, implicat într-un accident grav
Un autocar cu pasageri care circula pe ruta Varșovia-Chișinău a fost implicat într-un grav accident de circulație sâmbătă, 19 decembrie. Potrivit IPN, în orele dimineții o mașină mică a intrat pe contrasens, izbindu-se frontal de autocar între localitățile Brătușenii Noi și Brătușenii Vechi. Au murit ambele persoane aflate în automobilul condus de un bărbat de 35 de ani. Din cei 40 de oameni aflați în autocar nu a fost rănit nimeni.