Poliția rusă a amendat peste un milion de oameni pentru încălcarea restricțiilor anti-pandemie
Poliția din Rusia spune că a amendat peste un milion de oameni pentru încălcarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Bilanțul a fost făcut public la 28 noiembrie de Ministerul de Interne, citat de TASS. Rusia are al patrulea cel mai mare număr din lume de persoane infectate cu COVID-19, anume peste 2,2 milioane. 39.000 de oameni au murit în Rusia din cauza virusului. Acestea sunt datele oficiale, dar presa scrie că adevăratul bilanț ar fi încă și mai mare. În ciuda unei accelerări a pandemiei în ultimele săptămâni, autoritățile ruse au evitat să impună restricții dure, cum s-au luat în unele țări europene, și a lăsat la latitudinea regiunilor dacă să ia sau nu unele măsuri.