Autoritățile moldovene anunță că s-au înregistrat încă 194 de cazuri de COVID-19. Numărul total al deceselor: 908
Ministra sănătății, Viorica Dumbrăveanu, spune că regimul de autoizolare pentru cetățenii care intră în R. Moldova ar putea fi revizuit. Vorbind luni la o conferință de presă, ministra a spus, potrivit IPN, că se discută mai multe opțiuni, inclusiv posibilitatea de a renunța la obligația autoizolării dacă este prezentat testul negativ la COVID-19. Dumbrăveanu a spus că această facilitate s-ar putea aplica și cetățenilor străini care intră în R. Moldova, dar pe baza unui principiu de reciprocitate între state, care ar fi coordonat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Decizia va aparține Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, a mai spus ministra. Remarcile ministrei vin chiar când șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a spus luni că numărul cazurilor „de import” de infectare este în creștere – în frunte aflându-se cele din Turcia, unde mulți moldoveni au plecat la mare. Luni, autoritățile moldovene au anunțat că s-au înregistrat încă 194 de cazuri de infectare cu COVID-19, numărul total ajungând la 30.377. Bilanțul deceselor a ajuns luni la 908.