Italia extinde starea de urgență și restricțiile de călătorie, inclusiv pentru cetățenii români
Autoritățile italiene au anunțat prelungirea cu până la 10 zile a măsurilor privind condițiile de intrare pe teritoriul Italiei pentru persoanele care vin din România, măsuri valabile inițial până la data de 31 iulie, transmite Ministerul Afacerilor Externe, citat de redacția Europei Libere de la București.
Ministerul reamintește că, în conformitate cu informațiile oficiale comunicate de către autoritățile italiene, persoanelor care sosesc în Italia și care în ultimele 14 zile s-au aflat în România sau au tranzitat România li se aplică obligativitatea supravegherii medicale și autoizolării pentru o perioadă de 14 zile.
Sunt exceptați de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri și de persoane și personalul navigant.
Potrivit comunicatului, Ministerul Afacerilor Externe de la București continuă dialogul cu autoritățile italiene și va comunica public eventualele modificări ale acestei situații.