În Belarus, posibilul candidat la președinție Viktor Babariko a fost pus oficial sub acuzare
În Belarus, posibilul candidat la președinție Viktor Babariko și fiul său Eduard au fost puși oficial sub acuzare, duminică, iar un tribunal a decis să-i mențină în arest preventiv. Totodată, acuzațiile nu au fost făcute publice, iar avocații spun că au semnat o clauză de confidențialitate. Echipa electorală a lui Viktor Babariko a reușit să depună la Comisia Electorală Centrală, pe 20 iunie (termenul limită), actele pentru înregistrarea în cursa prezidențială.
Fostul șef al Belgazprombank, Viktor Babariko, și fiul său, care-i conduce campania electorală, au fost reținuți pe 18 iunie. Comitetul de anchetă de la Minsk a anunțat anterior că ar deține „dovezi convingătoare” privind implicarea fostului președinte al Belgazprombank (companie cu capital rusesc), Viktor Babariko, în activități ilegale.
Președintele Republicii Belarus, Aliaxandr Lukașenka, a declarat vineri, la o ședință de guvern, că a dejucat o tentativă de revoluție și că forțe „din est și din vest” au încercat să destabilizeze țara sa, dar „le-au fost smulse măștile”, iar „păpușarii” externi care îi manevrau au fost identificați. La alegerile de la 9 august, Lukașenka va încerca să obțină al șaselea mandat prezidențial.