Președintele Trump invită India la următorul G7, deși UE se opune schimbării formatului reuniunii
Uniunea Europeană a respins ideea președintelui american Donald Trump de a extinde formatul G7, grupul celor mai dezvoltate șapte țări, ca să includă țări ca Australia, Rusia, Coreea de Sud sau India.
Cu toate acestea, miercuri dimineață, ministerul de externe de la New Dehli a anunțat că premierul Indiei, Narendra Modi a primit deja o invitaţie din partea preşedintelui Trump pentru a participa la următorul summit al G7, care va avea loc în Statele Unite la o dată încă neprecizată.
La Bruxelles, marți, un purtător de cuvânt al UE declara că formatul grupului nu se poate schimba mereu în funcție de cine îl prezidează la un moment-dat – președintele în exercițiu fiind acum Statele Unite.
Totodată a reamintit că „participarea Rusiei la G8 a fost suspendată până ce Rusia își va schimba cursul, iar împrejurările vor fi prielnice unei discuții substanțiale. Deocamdată, nu este cazul”. Rusia a fost exclusă din ceea ce se numea G8 din cauza anexării abuzive a peninsulei ucrainene Crimeei în 2014.
Trump a vorbit prima dată despre extinderea formatului G7 sâmbăta trecută. Tot atunci a anunțat că amână din nou data summit-ului din America, care la insistențele sale, ar fi urmat să aibă loc cu participarea „în persoană”a liderilor politici. În ajun, cancelara Germaniei, Angela Merkel refuzase această invitație, invocând evoluția pandemiei de coronavirus.