MAEIE de la Chișinău anunță șase zboruri charter pentru repatrierea cetățenilor din străinătate
Ministerul de Externe de la Chișinău anunță că pentru săptămâna viitoare au fost aprobate șase zboruri charter de repatriere a moldovenilor aflați în străinătate. Pentru perioada 13-18 aprilie, au fost aprobate curse aeriene de la Roma, Amsterdam, Veneția, Paris, Londra și Berlin. Începând cu 29 martie, moldovenii s-au putut înscrie în liste de așteptare pentru cursele de repatriere pe site-urile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate. Până pe 9 aprilie, peste 8.000 de cetățeni moldoveni au fost repatriați. Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina web a Ministerului de Externe: mfa.gov.md. sau la telefoanele 080090990 sau 373 788722