Daţi-ne ţara înapoi şi nu mi-o mai luaţi

Plăcut impresionat de protestul de ieri. Nu-mi prea aduc aminte de proteste cu o participare atît de mare. Şi dublu impresionat de faptul că aceşti oameni au venit singuri, nesiliţi de nimeni (cel puţin aşa ştiu eu). 

Cu toate că leadershipul mişcării civice deranjează prin prezenţa cîtorva persoane nu tocmai binevenite, avînd în vedere trecutul lor nu tocami curat, totuşi idea acestui protest e mai importantă decît prezenţa acelor inşi printre liderii mişcării, deocamdată. Asta în cazul în care mişcarea nu se va transforma în partid politic. Dacă totuşi există intenţia de a crea un partid politic pe baza mişcării civice, asta înseamnă că majoritatea celor care susţineau acest protest se vor dezamăgi, inclusiv eu. Chiar sper că cei din fruntea mişcării încă n-au reuşit să creadă că particpantii la protest îi sprijină anume pe ei şi că îi vor urma în orice circumstanţe. Lumea a ieşit în stradă din cauza condiţiilor de viaţă tot mai rele, din cauza furtului acelui miliard, din cauza scumpirilor care au avut loc, din cauza că cei care se află la guvernare au pierdut simţul realităţii, din cauza… din multe alte cauze.

Însă ceea ce mi se pare mai important acum este altceva. Mă întreb cît de orbi pot fi cei de la guvenare şi de ce nu pot înţelege cît de grave sunt problemele existente? Protestul de azi mi-a adus aminte în mod natural de protestul din Ucraina, de EuroMaidan. Atunci cînd pe 21 noiembrie 2013 în Kiev au început protestele, cerinţele protestatarilor au fost foarte simple şi realiste – semnarea Acordului de Asociere cu UE. După primul asalt al protestatarilor de către forețele de ordine, cerinţele s-au extins – pe lângă Acordul de Asociere se mai cerea demisia prim-ministrului şi a ministrului de interne. Iar după ce protestatarii erau urmăriţi, hărţuiţi şi nimic nu se schimba în bine, s-a cerut demisia lui Ianukovici, care nu era gata să meargă în întîmpinarea protestatarilor. În februarie 2014 Ianukovici era gata să ofere totul, guvern nou, alegeri anticipate, acord de asociere, bani, etc, însă societatea nu mai accepta nimic – vroiau capul lui Moţoc.

Revenind la Moldova, acum cei de la guvernare şi cei din umbra ei trebuie să îndeplinească cerinţele protestatarilor, nu să declare cît de mult îi înţeleg şi cît de mult le respectă dreptul de a protesta. Miliardul furat trebuie să fie întors şi cei care se fac vinovaţi să fie traşi la răspundere. Toţi spun că miliardul e pierdut, însă nimeni nu a încercat cu adevărat să-l întoarcă. Pe lista principală mai sunt aeroportul, justiţia şi multe altele. Ei, cei aflaţi la guvernare, trebuie să înţeleagă că acum pot întoarce ce-au luat şi ţara ar putea reveni la normal, posibil. Pe urmă s-ar putea întîmpla să fie gata să dea totul, dar va fi prea tîrziu.

E greu să scapi de oligarhi imediat. Din păcate, îi dai jos pe unii şi îi pui sus pe alţii. Sper că de această dată nu se va întîmpla aşa, deși recunosc că realitatea din jur îmi taie din speranţă. Vrea să-mi iau ţara înapoi şi să nu mi-o mai ia nimeni. Asta vreau.