Prețul presei libere (I)

E aproape sigur că Jamal Khashoggi a fost ucis, în interiorul Consulatului saudit din Istanbul, după ce a intrat în clădire pentru a obține acte necesare căsătoriei. Juridic vorbind, nu există proba definitivă a asasinatului. E greu de crezut că autoritățile turce sau alte părți interesate vor găsi vreodată cadavrul lui Khashoggi. Însă dispariția lui Khashoggi e certă, iar bănuiala de asasinat foarte întemeiată. Saudiții neagă din toate puterile acuzația, dar și asta era de așteptat. Asta e ce se știe în cazul Khashoggi. Ce nu se știe e la fel de interesant. Iar ce nu se știe e ce nu știe publicul larg, din păcate, prin grija prea multor medii de informare și a nevoilor de agendă ale grupurilor de presiune publică. Cu alte cuvinte, multe date importante legate de persoana și activitatea lui Khashoggi sînt ignorate sau ascunse de marile organizații media și de campania care face, acum, presiuni asupra Arabiei Saudite, în numele libertății presei și a dreptului la exprimare neîngrădită.

Evident, epsiodul din Consulatul saudit de la Istambul e monstruos. Nimeni și nimic nu pot justifica o asemenea crimă. Însă eticheta și datele cu care cazul Khashoggi e prezentat în public sînt, la rîndul lor, inadmisibile pentru o presă care susține că își apără libertatea și pentru grupurile de militanți care susțin se bat pentru democrație.

În formula vehiculată de presă și pe la demonstrațiile de protest, Jamal Khashoggi e, în funcție de canalul de știri, un jurnalist, un jurnalist independent sau un dizident asasinat de saudiți pentru declarațiile și pozițiile lui politice. Această formulă e falsă. Khashoggi nu a fost nici jurnalist, nici jurnalist independent, nici dizident. Trecutul lui Khashoggi e bine cunoscut și nu are legătură cu aceste definiții. Cîteva ziare care au înțeles să își facă treaba cu onestitate au semnalat imediat contradicția, dar vocea lor a rămas izolată.

Khashoggi e, într-adevăr, cetățean saudit și cunoaște foarte bine politica și mediile politice de vîrf ale țării lui. În rest, adevărul e mult mai complicat și diferit de varianta avansată în majoritatea presei.

Khashoggi a fost mult timp un obișnuit, un agreat și, chiar, un membru al celor mai înalte medii politice saudite. Încă de acum 30 de ani, Khashoggi a făcut parte din grupul de consilieri ai superinfluentului Prinț Turki Bin Faisal Al Saud, fost șef al serviciilor secrete saudite. Ultraprezent și activ, Khashoggi a făcut jurnalism în limtele stricte impuse presei suadite, a negociat cu emisari străini, a încercat să îl readucă acasă pe Osama Bin Laden și, după unii analiști, a fost agent acoperit al serviciilor secrete saudite.

Problemele lui Khashoggi au început să apară din momentul în care saudiții au descoperit cooperarea lui cu și, poate, apartenența lui, la Frăția Musulmană. Autoritățile saudite consideră Frăția Musulmană un inamic total, la fel cum văd în Iran și în planurile iraniene de hegemonie în Orientul Mijlociu o amenințare letală. De altfel, firele văzute și nevăzute ale războaielor simultane din Orientul Mijlociu se întretaie în acest punct.

În plus și deloc suprinzător, Khashoggi a devenit un adversar activ al politicii de apropiere față de Israel, lansată de statul saudit. La un moment dat, opțiunile politice ale lui Khashoggi au devenit incompatibile cu politica de stat saudită. Khashoggi a plecat în Statele Unite unde a lansat o foarte urmărită și populară campanie pe net împotriva politicii externe saudite. În paralel, Khashoggi a devenit unul din editorialiștii pe chestiuni arabe și islamice ai cotidianului Washington Post. Deținător ar rezidenței americane în ciuda unei biografii pline de complicații, Khashoggi a devenit, practic, vocea acelei părți a estabishment-ului care a reorientat politica externă amerciană, sub conducerea Președintelui Obama, spre intensificarea relațiilor cu Iranul și răcirea alianței cu Arabia Saudită. Așa și nu altfel arăta figura politică a lui Khashoggi, în clipa deciziei fatale de a păși în Consulatul Saudit din Istanbul.