Ideal patologic în căutare de putere absolută (II)
Noutatea epocii noastre e dislocarea și convertirea vechii culturi în absența aproape totală a violenței. Cheia e substituția valorilor. Asta înseamnă nu numai apariția unor noi norme ci și, în egală, măsură pierderea celor vechi. În cazul de față, așa cum se poate lesne vedea în detaliile cazului Kavanaugh, e vorba de eliminarea legăturii minime între lege și adevăr și între adevăr și realitate. În locul acestei legături, acum destrămată, a fost așezată o valoare nouă: adevărul ca expresie a identității. O afirmație devine adevărată nu pentru că ea poate fi probată ci pentru că vine de la sau în numele unei persoane care aparține unei anumite identității sexuale sau de rasă. E suficient. Probele sînt cu totul secundare sau inutile, dat fiind că justiția a fost detronată de ideologie.
Progresivismul ia locul justiției, exact așa cum catolicismul, republicanismul și comunismul au făcut-o la vremea lor. Dacă se mai poate vorbi de rolul probelor, atunci situația se inversează total: nu acuzarea trebuie să dovedească vinonvăția acuzatului ci acuzatul trebuie să își probeze nevinovăția. Ceea ce e, oricum, inutil. Pentru că simplul statut de victimă, de minoritar sexuală sau de rasă e suficient pentru a da dreptate celui ce acuză. Așa se face că, detaliile devin irelevante. Oricît de fantastice sau improbabile ar fi datele presupusei crime, acuzatul e vinovat. Sabotorii împușcați după procesele comuniste se făceau vinovați de colaborări fantastice cu servicii secrete străine. Un inginer sau un simplu muncitor erau acuzați de daune pe care numai o armată și un război le puteau provoca. Nu conta pentru că acuzarea nu poate greși. Fiind reprezentantă și purtătoare a valorilor ideologice superioare, fie ele comuniste sau progresiste, acuzarea e adevărul. În acest tip de lume, indivizii dispar, fie că sînt acuzați sau acuzatori. Întotdeauna e vorba de viața și faptele unei ideologii supreme, întrupare inatacabilă a adevărului și a dreptății universale. Prin urmare, regulile clasice ale justiției sînt complet depășite. Ele sînt prea sărace, ba chiar vulgare, în raport cu Cauza și cu necesitățile Ei care cer dreptate pentru lume în general, dintodeauna și pentru totdeauna.
Însumînd, cazuri de tip Kavanaugh sînt concretizarea unei mutații culturale dramatice, a unei reevaluări care respinge și distruge toată tradiția juridică și morală a lumii occidentale. Înainte, se deschide drumul spre o lume nouă care își păstrează sediul în occident dar renunță la valorile lui și pornește, prin orice mijloace, la reclădirea lumii.
În rest, episodul halucinant de la audiereile lui Kavanaugh vorbește despre lucruri mult mai mici. De pildă, de Kavanaugh însuși care s-a dovedit o ființă umană, cum s-ar spune, tipic umană. Un om plin de slăbiciuni și contradicții personale, poate prea emotiv și lipsit de control. Adică o persoană ca mai toate persoanele vieții reale. Nenorocirea vremurilor în care am intrat e tocmai ruptura cu nivelul la care viața e comună, problematică și supusă bunului simț sprijinit pe probe. Idealul în forma lui patologică e iar la putere și caută puterea absolută.
[Nota red. Opiniile colaboratorilor noștri nu corespund în mod necesar cu cele ale postului Radio Europa Liberă].