[NOU] La moartea lui Noël Bernard

23 decembrie 1981

Necrologul lui NOËL BERNARD

de Virgil Ierunca

 

Moartea transformă viaţa unui om într-o biografie. Biografia lui Noël Bernard are ceva din simplitatea de lumină a unui destin: s-a născut şi a murit în studiourile Europei Libere. Adică în România. Pentru că în spaţiul imaginar al studioului a fost instalată România reală, în care Noël Bernard - acest agnostic cumpătat - a intrat ca într-o religie. O religie ciudată, cu milioanele de credincioşi invizibili care - din ţara ferecată de istorie şi de nenoroc - îi aşteptau mereu spusul, ca un fel de izbăvire.

Paradoxul e însă că Noël Bernard n-a propovăduit niciodată. Şi totuşi ţara îi aştepta cuvintele cu o înfrigurare ce depăşea tonalitatea rece a comunicării. Comunicarea devenea comuniune. Cum se explică acest transfer, această migrare cuvântătoare? Există un mister al vocaţiei. Vocaţia lui Noël Bernard a fost aceea de a opune minciunii ca zgomot, adevărul ca şoaptă esenţială. A şopti esenţial adevărul, înseamnă a lua cuvintele cele mai simple şi a le aşeza în aşa fel încât fiecare dintre ele să secundeze bătaia de inimă a ascultătorului. Asta nu înseamnă a „îmbrobodi” adevărul, ci a investi cuvântul cu acea dimensiune secretă ce dă adevărului însuşi o greutate, o necesitate vocativă, o vrednică înrădăcinare. Totul - fără emfază, fără semeţie.

Cine l-a ascultat pe Noël Bernard - dar există careva care să nu-l fi ascultat? - nu-i va putea uita vocea. O voce în transparenţa căreia se contopeau subit rostirea răspicată, rigoarea ideii, respectul pentru fapte. Uneori nu lipseau nici ironia roditoare, nici semnul mirării, dar niciodată aceste figuri de retorică ocolită nu se abăteau de la demnitatea elegantă a spusului.

Noël Bernard a fost mai mult decât un bun ziarist. De obicei, ziariştii sau golesc evenimentul de subtextul lui intim, sau îi exagerează - prin senzaţional - conţinutul, scoţându-l astfel din matca obiectivă a poveştii era posibil întâmplate. Forţa lui Noël Bernard era de a situa evenimentul - prin analogie şi participare - în contextul trăit de înşişi ascultătorii săi. De aici, convertirea comunicării în comuniune. Se vor găsi, poate, unii care să nu fie receptivi la această pasiune de a referi despre realitate. Acestora le vom răspunde cu de pasionatul Valery: „adevărul nu se poate obţine decât pasional".  Şi le vom mai spune că secretul lui Noël Bernard nu consta în a învălui pasional ideile şi faptele - astfel ar fi căzut în ideologie - ci de a interoga adevărurile cu pasiune.

Noël Bernard n-a fost un ideolog, ci o conştiinţă care a întruchipat setea de dreptate libertate a românilor de pretutindeni. Graţie lui, Europa Liberă a devenit o tribună a drepturilor omului, la care fiecare vine cu jalba lui, pentru a fi auzită sus, acolo unde nu ajung nici întâmpinările, nici plângerile. Spre Europa Liberă şi spre directorul ei a pornit şi jalba istorică de protest a minerilor în grevă pe Valea Jiului. Va uita cineva, apoi, că în vremea cutremurului românii şi-au îndurat mai uşor suferinţa şi   dezastrul graţie lui Noël Bernard, care a transformat Europa Liberă într-un studio deschis al apelurilor şi într-ajutorului?       

Dacă „inteligenţa nu este - cum se spune - decât o memorie organizată", Noël Bernard şi-a consumat această inteligenţă printr-o risipă inimaginabilă de luciditate, efort, înţelegere şi acţiune. Sosea primul în atelierul lui de lucru şi era cel din urmă care-l părăsea. Tot ceea ce putea interesa România era ascultat, drămuit, interpretat, pentru a fi lansat apoi pe unde în ţara fără antene, în ţara sistematic dezinformată. Microfonul a devenit pentru Noël Bernard instrumentul viu al inteligenţei lui şi al memoriei tuturor. Din timpul concentrat pe antenă, el a făcut carieră libertăţii.

Taina pneumatica a morţii se străduieşte sa transforme acum această prezenţă scumpă într-o cutremurătoare absenţă. Absenţele sunt însă - trebuie să rămână - nemotivate în ceasul al unsprezecelea, ceasul despărţirii de prietenul nostru risipitor. Aici e Europa Liberă. Fără Noël Bernard. Ca şi cum lacrămile ar putea spăla doliul. Doliul dumneavoastră. Doliul nostru. Doliul vântuit al undelor. Aici e Europa Liberă. Fără Noël Bernard. O eroare a destinului.

[Transcriere: Diana Benea]