Democrație fără demos (II)
Marea întrebare care agită milioane de italieni în acest moment e: la ce bun am votat? Faptele spun, într-adevăr, că în Italia au avut loc alegeri pe 4 martie și că votul exprimat de alegători nu e respectat de chiar statul italian. În plus, același vot e privit cu ostilitate și întîmpinat cu declarații negative de înalți demnitari UE. Guenther Ottinger, comisar european, a vorbit de lecția pe care piețele financiare o vor administra italienilor care vor învăța, astfel, cum trebuie să voteze. Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a criticat marea eroare a alegătorilor italieni. Președintele Franței, Emanuel Macron, a lăudat „curajul” președintelui Matarella, deși curajul lui Matarella a însemnat exact nesocotirea voinței alegătorilor italieni. E limpede că alegătorii italieni și votul lor sînt considerate o probă de neînțelegere, ba chiar de inferioritate.
Cu alte cuvinte, interesele UE, stabilitatea zonei euro și echilibrul băncilor sînt mai importante sau au prioritate în fața alegerilor. Situația poate fi rezumată cu formula: alegerile democratice sînt o problemă pentru UE. Situația a explodat acum, dar nu e nouă. UE nu are o relație prea bună cu democrația electorală. În ultimii 20 de ani, votul danezilor, francezilor și al irlandezilor a fost respins de UE care a impus alături de guvernele statelor respective, repetarea mai multor referendumuri pierdute.
Cazul Marii Britanii e și mai cunoscut. Decizia de plecare din UE a fost luată prin vot democratic dar e contestată de politicieni, de funcționari și de media europeană, care o consideră o eroare ce trebuie reparată. Pînă și alegerea Președintelui american Donald Trump a fost primită ca o eroare provocată de alegători needucați și iresponsabili. E clar că elitele UE și, în general, elitele occidentale au o problemă cu votul, de regulă atunci cînd pierd. De aici, concluzia după care democrația electorală e de acceptat și lăudat atîta vreme cît confirmă valorile și deciziile elitelor. Era nu prea îndepărtată în care deciziile urmau votul e încheiată. Am intrat în timpuri în care procesul e invers: votul contează dacă urmează deciziile prealabile.
La nivel european, această contradicție are o explicație foarte clară: ca membre UE și, mai ales dacă au adoptat moneda euro, statele naționale ale Europei nu pot fi simultan integrate în euro, suverane și răspunzătoare în fața alegătorilor. Adoptarea monedei euro presupune supunerea în fața unor norme și decizii care nu mai sînt luate la nivel național ci la nivel UE. Uniunea monetară presupune și unificarea fiscală și bugetară în interiorul unui stat european integrat. În realitate, Uniunea Monetară, așa cum arată ea azi, nu e o uniune desăvîrșită. Deciziile și normele luate la nivel UE sînt aplicate de guverne care își păstrează, în teorie suveranitatea, sînt obligate să consulte electoratul și organizează alegeri libere. Dar, în limitele date de calitatea de stat membru, aceste alegeri nu trebuie să anuleze sau să schimbe deciziile luate de UE la nivel monetar și economic. Asta înseamnă că alegătorii nu pot decide schimbarea cursului economic al țării și, deci, nu mai au cum să ceară sau să foțeze schimbarea unei rețete care le-a înrăutățit viața. În acest punct, alegerile sînt, din ce în ce mai des, în Europa, libere și inutile. Democrația devine o chestiune de aparat și decizie superioară, în formularea dată de personaje tehnice și nealese, mult deasupra sau în afara statului național. Sau după formula unui istoric al politicii europene contemporane (Peter Mair): democrație fără demos. Direcția unei democrații formale, fără conținut popular e, după cîte se pare, o posibilitate și un viitor politic tot mai posibil. Revolta italiană ar putea pune capăt acestei situații, deși e de crezut, mai degrabă, că protestul va fi disipat sau blocat de forța administrativă, mediatică și politică a elitelor europene.