Galileo Ga…garin!
Să ne întoarcem cu o zi în urmă, suntem pe 12 aprilie – ziua în care URSS lansa, în 1961, primul om în cosmos, la bordul navei „Vostok 1”, zborul de doar 108 minute inaugurând o nouă eră. Să fie o pură întâmplare că ieşirea în spaţie se făcea exact în ziua în care, la 1633, Inchiziţia începea interogatoriul savantului Galileo Galilei, în procesul ce va duce, într-o primă fază, la o condamnare pe viaţă, revizuită apoi – după celebra „abjurare” a omului de ştiinţă, din care se va reţine mai cu seamă acel „şi totuşi se învârte” – în termenii mai blânzi ai „restului la domiciliu”.
Puţină istorie: începând cu 1616, Roma interzicea predarea teoriei copernicane, doctrină conform căreia Soarele se afla în centru, iar Pământul se rotea în jurul său; or, după urcarea pe tronul pontifical al papei Urbano al VIII-lea, Galileo Galilei publică tratatul Dialogo sopra i due massimi sistemi del mondo (Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii) unde se arată afin teoriei lui Copernic. Suntem în 1633, iar clericii nu sunt dispuşi să-i treacă cu vederea acest afront, Galileo fiind chemat în faţa judecătorilor pentru încălcare a dispoziţiei din 1616. Miile de pagini scrise la temă mă scutesc de nevoia unui „scurt istoric” – voi aminti doar, o dată în plus, de replica „şi totuşi se învârte!”, cunoscută mult mai bine de toată lumea decât teoriile savantului (dar oare nu se întâmplă la fel cu Albert Einstein, autorul teoriei relativităţii, a cărui celebră poză cu limba scoasă a devenit o imagine cult?!); se ştie şi ce a urmat, peste secole: în anul 1981, papa Ioan Paul al II-lea a înfiinţat o comisie având misiunea exclusivă de a se ocupa de cazul Galileo Galilei. Mai încoace, Biserica Catolică şi-a revizuit atitudinea faţă de marele savant renascentist, pe care un alt geniu, recent dispărut, Stephen Hawking, îl considera „poate mai mult decât orice altă persoană, (…) responsabil pentru nașterea științei moderne”.
Ei bine, fiind o putere declarat ateistă, URSS trebuie să fi simţit o satisfacţie aparte în a lansa un om în cosmos – alias, în Ceruri! – tocmai în ziua debutului procesului lui Galileu, şi astfel a bate obrazul nici nu Bisericii Catolice, cât Credinţei creştine (între paranteză fie vorba, oare în ce dată căzuse Paștele în acel îndepărtat 1961?), cu tot arsenalul ei de îngeri, arhangheli şi sfinţi. În tot cazul, imaginea cosmonautului Iuri Gagarin, în scafandru, va deveni pentru un timp icoana oficială a regimului, cu transmisie… ereditară (fiica lui Gagarin, rămasă orfană de mică, va aprinde – era să zic candela – focul olimpic al Olimpiadei de la Moscova, în 1980). Iar chiuitul cosmonautului, la decolare («Поехали!»), expresia de vârf a acelei epoci de glorie a cosmonauticii sovietice. Estimp, americanii erau cu ochii pe Lună, iar o altă frază memorabilă urma să se nască în capul lui Niel Armstrong, astronautul care a pus, primul, piciorul pe satelitul Pământului, pe 20 iulie 1969: „Acesta este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.