Ecouri la neparticiparea lui Klaus Iohannis la ședința festivă a Parlamentului din 27 martie

Mircea Morariu, care publică același text simultan pe contributors și pe blogurile Adevărul, revine astăzi cu reproșul adresat președintelui Klaus Iohannis că nu a fost în sală la ședința solemnă a Parlamentului, din 27 martie, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Revine, pentru că între timp președintelui i s-a „smuls” și o explicație: domnia sa preferă vorbei fapta. „Analiștii politici au mai invocat necesara prudență, starea de rezervă în care este obligat președintele oricărei țări membre a UE atunci când vine vorba despre o posibilă intenție de modificare a frontierelor europene”. De acord, dar, scrie Morariu, „Iohannis avea libertatea de a-și concepe în așa fel discursul încât să marcheze importanța evenimentului, reverberațiile lui istorice și patriotice. Să salute opțiunile pro-unioniste de la Chișinău, dar și să sublinieze că sentimentele frumoase nu mai ajung atunci când este vorba despre decizii cu caracter geo-politic”.

Ioana Ene, de la ziare.com, e de părerea contrară: președintele Klaus Iohannis a făcut bine că s-a disociat de această „formă de tembelism politic extrem” care ar fi fost seria de discursuri din Parlament. Ceea ce trebuia sa facă (Iohannis) era să-și explice disocierea. „Dincolo de aceasta reacție pe fond corectă, mă întreb dacă președintele realizează grozăvia din spatele acestui gest și unghiul mort în care a intrat odată cu funcția pe care o reprezintă”. Ioana Ene are în vedere la tunderea sistematică a atribuțiilor șefului statului, până foarte aproape de a-l transforma într-un banal responsabil cu mărunțișuri. Liviu Dragnea, liderul social-democraților, intenționează să forțeze chiar și modificarea legilor siguranței naționale. În acest asalt, scrie Ioana Ene, „dacă președintele nu luptă, dacă el nu dă semnalul rezistenței, cine să-și pună pielea la bătaie în fața tăvălugului PSD? Fără un centru de comandă, instituțiile nu mai colaborează, șefii lor nu mai colaborează, statul începe să se dezintegreze”. 

Și Sever Voinescu vorbește în Dilema Veche despre „emascularea” puterii prezidențiale. O explică printr-un calcul rece al PSD-ului: „Văzând că nu au mai câștigat prezidențialele din anul 2000 încoace, pesedeii s-au gândit că e mai bine să extragă miza de putere din funcția la care nu mai ajung și să extindă autoritatea puterilor pe care, în mod obișnuit, le obțin prin alegeri. Tot mai puțin la președintele republicii, tot mai mult la Parlament și Guvern – aceasta este tendința”. „Cine și cum poate apăra funcția prezidențială. Răspunsul imediat este că președintele însuși trebuie să își apere funcția” – este și părerea lui sever Voinescu.

Cristian Pârvulescu abordează în săptămânalul Observator cultural subiectul Cambridge Analytica, respectiv problema manipulării opțiunilor electorale ale cetățenilor din diverse țări prin intermediul datelor stocate de Facebook. E pomenit și numele tânărului psiholog Aleksandr Kogan, născut în Republica Moldova. Kogan este cel care a realizat și a aplicat chestionarul Cambridge Analytica „myPersonnality“ pe cei aproximativ 300.000 de utilizatori Facebook. „Cea mai dramatică schimbare pe care scandalul Cambridge Analytica o produce, scrie Pârvulescu, vizează teza libertăţii şi a raţionalităţii alegătorului. Dacă electorul nu este atât de liber în alegerile sale, ci manipulat, atunci întreg sistemul politic care se bazează pe această axiomă a libertăţii de alegere şi a raţionalităţii votului este pus sub semnul întrebării”.