Procuratura cere deschiderea unui dosar penal împotriva celor 21 de tineri, reținuți duminică la Chișinău
Procuratura Generelă spune că a dat indicații poliției să inițieze „o cauză penală pe faptul pregătirii dezordinilor în masă˝ în privința celor 21 de tineri pe care i-a reținut duminică în Chișinău pentru a-i împiedica să provoace participanții la mitingul unionist din Piața Marii Adunări Naționale. Inspectoratul General al Poliției a spus inițial că tinerii, inclusiv mulți minori, sunt cercetați pentru huliganism. Ei au fost eliberați tot duminică, la scurt timp de la reținere, după luarea declarațiilor. Astăzi, IGP a dat publicității imagini blurate de la interogarea câtorva dintre ei, dar spune că cei filmați nu sunt minori. Într-un comunicat, poliția spune că tinerii s-ar fi organizat pe rețelele de socializare online, având intenția „să-și exprime dezacordul˝ cu desfășurarea, în centrul capitalei, a Adunării Centenare, la care mii de oameni au sărbătorit 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Poliția spune că asupra lor s-ar fi găsit măști medicale și antigaz, un cuțit, un pumnal și o bâtă.