Omul întâlnirilor decisive

Citesc în nr. 1-2-3 al revistei Hyperion de la Botoşani un interviu al proaspătului laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, poetul Aurel Pantea, ale cărui rânduri mă fac să subscriu fără rezervă, chit că n-am urmat aceleaşi şcoli:

„În viaţa unui scriitor – şi nu numai a unui scriitor, ci a oricărui om – există câteva întâlniri decisive, de răscruce pentru evoluţia, pentru metamorfozele vieţii sale ca om simplu sau ca scriitor. Acest om este, pentru destinul meu, Ion Pop: poetul, profesorul, criticul şi istoricul literar remarcabil Ion Pop.

Ion Pop era şi este cel care a edificat, a îndrumat, a instruit – ce vorbe cazone folosesc… dar aşa era! –, cel care a participat la formarea a zeci de scriitori importanţi din literatura română contemporană. Ion Pop – cred că fiecare poet echinoxist a trecut prin această probă – era cel care-ţi citea de faţă cu tine poem cu poem şi în timpul lecturii pe care o săvârşea în faţa ta, treceai prin toate stările… Era când entuziast, când surâzător şi brusc la un vers şchiop, la un vers slab se-ncrunta şi odată cu el, cel care era înălţat până atunci, în Empireu, cădea brusc în Infern. Fiecare poet echinoxist a trecut prin aceste probe, acestea erau purificatoare, erau de-a dreptul cathartice pentru că, prin aceste probe de lectură, poetul respectiv îşi ridica el însuşi ştacheta exigenţelor faţă de propriul scris, ştacheta exigenţelor faţă de scrisul altora şi aşa mai departe…

Ion Pop este, deci, omul căruia îi datorez toate schimbările de identitate.” 

Acelaşi număr de revistă consacră un dosar consistent „literaturii române dintre Prut şi Nistru, la un secol de la unirea din martie 1918”, printre intervenţiile memorabile numărându-se şi cea a prof. Ion Pop, din care reţin: „Înregistrez însă, cu un sentiment de satisfacţie şi cu mari speranţe, fenomenul în curs, de reintegrare a literaturii care se face dincolo de Prut în spaţiul creator românesc central. Nu cred că confraţii noştri basarabeni mai trebuie să aibă complexe faţă de cei din Ţară, după cum nici cei din dreapta Prutului nu au de ce să privească de sus o literatură în plină reconstrucţie, în care amprenta regională nu are cum să nu se păstreze fie şi parţial, dar care poate intra – şi a şi intrat, de o bună bucată de vreme – într-un dialog fertil cu literatura română mai largă, din care face parte de drept”. (Între paranteze amintim că distinsul profesor clujean are o rubrică, „Mirador”, în Revista Literară editată de Uniunea Scriitorilor din Moldova.)

Şi tocmai acum, Domnia Sa vine la Chişinău, pentru a sărbători Centenarul Unirii alături de confraţii săi basarabeni. Postarea de faţă nu face decât să anunţe – pentru cine are antene – o posibilă „întâlnire decisivă” (ca să reiau formula lui Aurel Pantea), în chiar ziua de 27 martie. Nu ai cum să uiţi o astfel de zi/întâlnire !

 

                             * * * * * *

 

Ion POP (n. 1 iulie 1941, Mireşu Mare, judeţul Maramureş), poet, critic şi istoric literar, editor şi traducător român. Studii la liceul „Emil Racoviţă” (1955-1959) şi la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (1959-1964) din Cluj. Din 1971, doctor în filologie, cu teza Avangardismul poetic românesc. Între 1973-1976, asistent asociat la Universitatea Paris III – Sorbonne Nouvelle, revenind apoi în câteva rânduri, ca lector. În 1990-1993, director al Centrului Cultural din Paris. Din 1990, profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, iar între 1996-2000, decan al acesteia. Debutează cu versuri în „Steaua” în 1959, iar în 1966 îi apare prima carte, Propuneri pentru o fântână. În 1969, publică studiul Avangardismul poetic românesc. Între 1969-1963, redactor-şef al revistei „Echinox” din Cluj. În 1976, alcătuieşte împreună cu D. Ţepeneag numărul special Ecrivains roumains d’aujourd’hui al revistei „Les Lettres nouvelles”. Participă la realizarea monumentalului Dicţionar al scriitorilor români (I-IV, 1995-2002). Prezent în numeroase publicaţii, cu eseuri, cronici, studii şi interviuri.

Volume de versuri: Biata mea cuminţenie (1969), Soarele şi uitarea (1985), Descoperirea ochiului (2002), Elegii în ofensivă (2003) ş.a.

Monografii şi studii: Poezia unei generaţii (1973), Ore franceze (1979), Nichita Stănescu. Spaţiul şi măştile poeziei (1980), Lucian Blaga. Universul liric (1981), Jocul poeziei (1985), Avangarda în literatura română (1990), A scrie şi a fi. Ilarie Voronca şi metamorfozele poeziei (1993), Gellu Naum. Poezia contra literaturii (2001), Viaţă şi texte (2001) ş.a.