„Plahotniuc are nevoie de Dodon pentru a-și justifica pretenția de redută în calea unei invazii rusești” (Vitalie Ciobanu / 22)
Săptămânalul 22 publică un text semnat de Vitalie Ciobanu - o scurtă panoramare a primului an de președinție al lui Igor Dodon. Felul cum au evoluat lucrurile ridică întrebarea de ce a avut totuși nevoie Vladimir Plahotniuc de Dodon, care, cu cele opt vizite ale sale în Federația Rusă, a ajuns și de râsul presei moscovite? De ce Dodon, în loc să o susțină pe Maia Sandu așa cum promisese că va face? Răspunsul comentatorului: „Plahotniuc are (avea) nevoie de Dodon pentru a-și justifica pretenția de redută în calea unei invazii rusești. Adoptarea legii antipropagandă se înscrie așadar în încercarea de recredibilizare a regimului de la Chișinău în ochii Occidentului. Mai ales că, după adoptarea votului mixt, Uniunea Europeană a înghețat asistența macrofinanciară pentru Moldova”. Cu un președinte „maleabil”, lui Plahotniuc i-a fost relativ ușor să joace comedia celor trei suspendări de președinte, întotdeauna bine calculate ca să nu se ajungă la o demitere. Din recuzita acestui „thriller de Moldova”, cum îl numește Ciobanu, face parte și amănuntul că Igor Dodon îi punea, înainte de alegerile prezidențiale, pe contracandidații săi să semneze declarații că nu vor colabora în niciun fel cu Plahotniuc în caz că vor fi aleși...
Demisia premierului român Mihai Tudose, după ce forul de conducere al Partidului Social-Democrat i-a retras sprijinul politic, e un act de lașitate, rezultă din comentariul lui Dan Tapalagă apărut pe hotnews.ro. Vineri, Tudose avea toate atuurile să-l învingă pe Liviu Dragnea. Nu trebuia decât să nu demisioneze, consideră jurnalistul. Cum era de așteptat, simțind dincotro bate vântul, baronii partidului au perceput rapid cine emite feromonii de „mascul alfa” și au mers după Dragnea, care s-a decis să joace acum rolul „dictatorului pocăit”. Nu mai îndrăznește să propună un premier, fiindcă n-a avut „mână bună”. Avantaj – „în cazul unui eșec guvernamental, scapă de răspundere și aruncă totul în cârca partidului”.
Pe contributors.ro, Radu Vancu presupune un scenariu pesedist mai sofisticat. Partidul lui Dragnea ar merge pe varianta suspendării președintelui Klaus Iohannis, care e posibil să nu accepte premierul propus de majoritatea parlamentară. Nu contează că referendumul de demitere n-ar avea succes, e suficientă o lună de zile cu Călin Popescu Tăriceanu la Cotroceni ca legile justiției să fie bătute în cuie și astfel Dragnea să-și plătească „datoriile” către fidelii penali din partid.
Alexandru Gussi scrie în 22 că suspendarea ar putea deschide, paradoxal, perspectiva anticipatelor, fiindcă ar fragiliza la maximum reputația majorității parlamentare. La precedentele suspendări de președinte, parlamentarii se temeau de anticipate. Cu scrutin uninominal, nu aveau deloc garanția că-și vor relua fotoliile în parlament. Acum însă, de când s-a reintrodus votul pe listă, nu mai au asemenea griji.
Suspendarea ar fi un dezastru pentru România, ar avea enorme costuri economice și de imagine externă, ar arunca țara într-o instabilitate devastatoare, scrie Ioana Ene-Dogioiu (ziare.com). Numai Radu Vancu nu se teme. PSD își sapă singur groapa. Dacă se ajunge la suspendarea președintelui, vor ieși în stradă foarte mulți români, inclusiv dintre susținătorii de acum ai PSD. România nu a putut fi niciodată mult timp ținută captivă. „Așa că, Partid Social-Democrat, înainte să declanșezi războiul tău în numele sfântului drept de a fura, ține minte acest caveat: nu va dura. Și veți plăti scump”.