În cadrul unei emisiuni, domnul Igor Boțan a declarat că „participarea liderilor unioniști la scrutinul prezidențial este doar pentru a fixa un anumit rating”. Potrivit expertului, ei ar avea o mare problemă dacă ar câștiga alegerile, pentru că nu vor putea depune jurământul, „să apere suveranitatea și independența R.Moldova”. Igor Boțan susține că este nevoie de excludere din Constituție a necesității depunerii jurământului, pentru că dacă politicienii unioniști câștigă alegerile și depun jurământul, ei comit un sperjur. La fel, expertul a amintit și despre decizia Curții Constituționale prin care s-a dispus că cei care dau jurământ fals sunt pasibili de pedeapsă penală. Pentru a clarifica situația, reporterii Deschide.MD au apelat la fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.