Rusia dezamăgită de vetoul din Consiliul de Securitate ONU
Puterile occidentale susțin că raidurile de bombardament rusești sunt cele care au provocat escaladarea tensiunilor iar emisarul special ONU pentru Siria, Steffen de Mistura a anulat următoarea rundă a negocierilor de pace, care urmau să aibe loc pe 25 februarie.
Deși Statele Unite au respins rezoluția Rusiei la ONU, președintele american Barack Obama a discutat la telefon, vineri, cu președintele turc Erdogan, căruia i-a cerut să punăs capăt atacurilor impotriva milițiilor kurde din nordul Sirie. Acestea se opun regimului lui Bashar al-Assad și sunt susținute de coaliția internațională condusă de Statele Unite în Siria. Pentru Ankara însă, aceste miliții sunt o forță teroristă, aliată cu gruparea kurdă din Turcia, PKK.
Între timp, agenția Reuters relatează, citând surse apropiate negocierilor de pace pentru Siria, că opoziția anti-Assad ar fi de acord cu un armistițiu de 2-3 săptămâni, dacă Rusia încetează raidurile de bombardament.
